Australian Open 2015. Rezultat istoric pentru Marius Copil, care s-a calificat, în premieră, în turul 2 al unui turneu de Grand Slam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Copil, "copilul minune" al tenisului masculin românesc FOTO Răzvan Păsărică

Marius Copil, jucător clasat pe locul 194 ATP, s-a calificat pentru prima dată în cariera sa în turul doi al unui turneu de Grand Slam, reuşind să-l învingă în primul tur de la Australian Open pe spaniolul Pablo Andujar, locul 43 mondial.

Tenismanul român a produs o mare surpriză în turul 1 de la Australian Open, reuşind să-l elimine pe mult mai celebrul jucător Pablo Andujar, clasat pe locul 43 mondial. Românul a trecut de oponentul său în trei seturi, scor 6-2, 6-2, 7-5, la capătul unei partide care a durat două ore şi şase minute. 

Primele două seturi au fost la discreţia lui Copil, care a lăsat deoparte emoţiile debutului pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam şi a jucat curajos, fără să ţină cont de numele adversarului. Practic, în aceste două seturi lui Copil i-a aproape orice, în vreme ce Andujar a asistat neputincios la loviturile precise ale românului.

Setul al treilea a fost mai echilibrat. Jucătorul nostru a avut ocazia să tranşeze repede partida, dar la scorul de 5-2 a cedat trei game-uri consecutiv şi i-a permis lui Andujar să egaleze. Doar că finalul i-a aparţinut tot românului, care şi-a câştigat mai întâi serviciul şi apoi a făcut break pentru a-şi adjudeca şi al treilea set şi implicit meciul.

Calificarea în turul 2 este cea mai bună performanţă obţinută de Copil în cariera sa şi totodată la un turneul de Grand Slam. La ediţia din acest an a Australian Open, el a ajuns pe tabloul principal venit din calificări. În turul următor, românul va avea o misiune şi mai dificilă, urmând să se dueleze cu elveţianul Stanislas Wawrinka, numărul 4 mondial şi deţinătorul titlului la Melbourne.

Australian Open 2015. Monica Niculescu a spus adio turneului după turul 1

A cincea româncă aflată pe tabloul principal la Australian Open, Monica Niculescu, locul 49 WTA, a fost învinsă în primul tur de Samantha Stosur cu 4-6, 1-6, compatrioata noastră părăsind prematur competiţia.

Povestea de viaţă a adversarei Simonei Halep. La 27 de ani e deja divorţată

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă