Australian Open 2015: Cine e Knapp, prima adversară a lui Halep. Anul trecut a fost la un pas să o elimine pe Şarapova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Karin Knapp, locul 51 WTA, este adversara Simona Halep în primul tur la Australian Open. Italianca n-are prea mari reuşite în CV până la 27 de ani, dar e în ascensiune. Iar anul trecut, la Australian Open, i-a pus probleme uriaşe Mariei Şarapova.

Knapp s-a născut la Luttach, un sat de munte din nordul Italiei, şi a început tenisul la 7 ani, sub supravegherea părinţilor. 

Acum e antrenată de doi compatrioţi, Alessandro şi Francesco Piccari, iar şedinţele de pregătire le ţine în Anzio, lângă Roma. 

Forehandul e lovitura preferată a lui Karin, o dreptace, care se descurcă cel mai bine pe suprafeţele de tip hard. 

A strâns în carieră aproape 1,5 milioane de dolari (1.451.147) şi a câştigat un singur titlu WTA, în septembrie 2014, la Taşkent, unde a învins-o în ultimul act pe sârboaica Bojana Jovanovski.

La Australian Open n-a depăşit faza turului doi (2009, 2014), dar cel mai aproape să o facă a fost chiar anul trecut, când a fost la un pas să o elimine pe Şarapova. În cele din urmă s-a impus rusoaica, în urma unui meci maraton, întins pe trei ore şi 28 de minute şi disputat pe o căldură infernală, de 41 de grade Celsius, scor 6-3, 4-6, 10-8.

Karin Knapp şi Simona Halep vor fi la prima întâlnire din carieră. 

Tabloul lui Halep

Dacă o învinge pe Knapp, Halep se va întâlni în turul doi cu învingătoarea dintre Jarmila Gajdosova (68 WTA, Australia) şi Alexandra Dulgheru (87 WTA, România). Apoi, Halep ar putea juca împotriva Sabinei Lisicki (28 WTA, Germania) şi a Anei Ivanovici (5 WTA, Serbia), în vreme ce un duel cu Maria Şarapova (2 WTA, Rusia) e posibil în semifinale.

Citeşte şi 

Australian Open 2015: Simona Halep o va întâlni pe Karin Knapp în primul tur! Posibil duel cu o româncă în turul doi

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi