Video Aur, aur, aur! Barca de 8 plus 1 aduce al treilea succes al României la Jocurile Olimpice. Victorie după 20 de ani VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 4 medalii la Jocurile Olimpice - una de aur și 3 de argint - canotajul românesc își punea speranțele în echipajul feminin de 8 plus 1, intrat azi în competiție. Și Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş și Victoria Petreanu ne-au făcut o mare bucurie, câștigând categoric cursa.

UPDATE 14.11: Sportivele Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş și Victoria Petreanu au făcut declarații după ce au cucerit aurul.

„A fost o cursă fenomenală. Mă bucur că am reușit să duc aceste fete către medalia de aur. Am avut emoții foarte multe și acum ne bucurăm de rezultat”, a declarat Victoria Ștefania Petreanu în cadrul unui interviu pentru TVR Sport. 

„Încă un aur, din ce în ce mai multe să fie pentru canotajul românesc! Aveți în față o echipă foarte puternică, poate cea mai puternică de până acum și viitorul este strălucitor”, au mai adăugat româncele. 

Știrea inițială: Fetele noastre, calificate în finală luni, după ce au câștigat lejer semifinala, au fost pe poziția secundă la prima bornă, după care au preluat conducerea. Au trecut primele la jumătatea cursei și s-au menținut în frunte cu 500 de metri înainte de final, trecând primele linia de sosire, la o distanță importantă față de urmăritoare, cu timpul de 5:54.39! Medalie de aur pentru România, care încheie reprezentația la feminin de o manieră impresionantă!

Barca României de 8 plus 1. Captură TV

Aur după 20 de ani pentru barca de 8 plus 1

După 20 de ani, barca de 8 plus 1 a României a câștigat aurul olimpic în proba feminină! România a scris istorie azi pe apa de la Vaires sur Marne. Este a 10-a medalie pentru România în această probă, a 4-a de aur, după succesele consecutive de la Atlanta 1996, Sydney 2000 și Atena 2004. Argintul a fost câștigat la Los Angeles 1984, Seoul 1988 și Barcelona 1992, bronzul la Moscova 1980, Beijing 2008 și Rio 2016.

În urmă cu trei ani, la Tokyo, România ocupa doar locul şase în finală în această probă, după ce în serii stabilise un nou record mondial şi olimpic (5:52.99).

Este al treilea succes major al României la Jocurile Olimpice de la Paris, după victoriile lui David Popovici la 200 metri liber și ale canotorilor Andrei Cornea şi Marian Enache, la dublu vâsle masculin.

România, pe locul 11 în clasamentul pe medalii la Jocuril Olimpice Paris 2024

Băieții, pe locul 5

După cursa fantastică a fetelor, pe apă a intrat echipajul de 8 plus 1 masculin. Barca băieților, formată din Florin Lehaci, Florin Arteni, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Constantin Adam, Bogdan Baitoc, Laurențiu Danciu, Mihăiță Țigănescu și Adrian Muntean a încheiat finala pe locul 5 la Jocurile Olimpice. În această probă, România a fost doar o singură dată pe podiumul olimpic, la Barcelona 1992, când a obținut medalia de argint.

În prima cursă a zilei, Mihai Chiruță a câștigat finala B la simplu vâsle, învingându-l la foto-finish pe danezul Zverri Nielsen. Astfel, sportivul nostru a terminat întrecerea olimpică pe locul 7.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere