Au mai rămas şase zile până la debutul României la Europeanul de handbal: la ce să ne aşteptăm de la Neagu şi colegele ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Neagu

Trofeul Carpaţi a arătat o echipă a României în care jucătoarele de bază, cu experienţă, au probleme medicale, iar cele tinere nu sunt, deocamdată, „coapte“ pentru o competiţie de anvergură.

Mai sunt şase zile până la debutul tricolorelor la Campionatul European din Suedia (4-18 decembrie) şi, la cum se prezintă echipa acum, sunt şanse slabe să fie egalată sau depăşită performanţa din 2010.

Atunci, România a obţinut medalia de bronz, ceea ce reprezintă cea mai bună clasare din istoria naţionalei la un Campionat European. Din păcate, Trofeul Carpaţi a arătat că prima reprezentativă se află, în continuare, pe panta descendentă pe care a ajuns, odată cu calificarea la Jocurile Olimpice din 2016. Nici schimbarea selecţionerului Tomas Ryde cu Martin Ambros n-a adus vreo îmbunătăţire radicală în jocul naţionalei. 

La Cluj, după un prim meci de încălzire, cu România B, fetele au întâlnit Ungaria în finală şi au ţinut pasul cu adversare doar vreo 18 minute, perioadă în care au şi condus la trei goluri. Apoi, treptat, Ungaria a preluat controlul partidei, a trecut în avantaj, în minutul 25 (11-10), având două goluri în faţă, la pauză: 14-12. În partea secundă, Gorbicz şi colegele ei au tranşat meciul fără mari probleme, impunându-se cu 29-24.

Neagu, niciun minut la Cluj

Printre marcatoarele din finala cu Ungaria s-a numărat şi Neagu, însă nu Cristina, vedeta de la Buducnost, ci Marilena, legitimată la Corona Braşov. Cea mai bună handbalistă a lumii s-a accidentat la antrenamentele dinaintea Trofeului Carpaţi şi a fost menajată de antrenori. Din păcate, absenţa Cristinei Neagu nu e singura problemă medicală din lot. În aceeaşi situaţie se află şi Ana Maria Iuganu (CSM Roman) şi Gabriela Perianu (Dunărea Brăila), ultima fiind exclusă din lotul pentru Euro 2016.

Ambros, dezamăgit

Selecţionerul Martin Ambros nu şi-a ascuns supărarea după prestaţia echipei din finala cu Ungaria. „Îmi pare rău pentru cum am jucat. Ungaria a meritat victoria, a jucat mai bine şi mai tare. Noi doar atât am putut în momentul de faţă, dar trebuie să privim spre viitor“, a declarat tehnicianul spaniol de 48 de ani care urmează să definitiveze lotul pentru turneul final.

El a încercat să vadă, totuşi, şi partea plină a paharului după competiţia desfăşurată la Cluj: „A fost o săptămână în care ne-am cunoscut mai bine, eu şi fetele din echipă, şi am văzut ce avem de făcut mai departe, ce greşeli sunt şi ce avem de corectat. Mi-a plăcut că fetele nu şi-au pierdut încrederea şi au jucat până în ultimul minut în finala cu Ungaria“.

Norvegia, în mare formă

Adversarele României din grupa D a Campionatului European au avut mai multe meciuri în weekend. Cea mai în formă s-a dovedit a fi Norvegia care a învins Danemarca (31-25), Franţa (29-20) şi Rusia (28-26).

Ruşii, pe lângă eşecul cu Norvegia, au înregistrat o înfrângere şi cu Danemarca (22-30), însă au bătut Franţa (30-23).

În fine, Croaţia a trecut cu 28-20 de Muntenegru într-o partidă de verificare disputată vineri.

Brădeanu, ultimul gol la naţională

Moment emoţionant în finala Trofeului Carpaţi: Aurelia Brădeanu (37 de ani) a fost inculsă în primul 7 trimis pe teren de Martin Ambros, a înscris, după care a ieşit şi a privit restul partidei de pe bancă. La final, handbalista legitimată la CSM Bucureşti şi-a marcat retragerea de la naţională, după 17 ani, printr-o festivitate în care a fost ovaţionată de peste 2.500 de spectatori. „Mi-am propus să nu plâng şi am rezistat. Am trăit cei mai frumoşi 17 ani din carieră la echipa naţională“, a spus Brădeanu.

Trofeul Carpaţi 2016

Sâmbătă

Ungaria - Olanda B 30-26

România A - România B 31-23

Duminică

România B - Olanda B 29-31

Partida s-a încheiat 26-26 după timpul regulamentar, olandezele învingând la 7 metri.

România - Ungaria 24-29

România la Euro 2016

*5 decembrie (21.45): Norvegia

*7 decembrie (19.30): Rusia

*9 decembrie (19.30): Croaţia

Meciurile vor fi transmise de TVR, iar primele trei clasate vor ajunge în Grupele Principale.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG