Astra, Pandurii şi Petrolul au şanse mici să ajungă în grupele Europe League. Cele trei echipe pot da peste nume grele ale fotbalului european în preliminarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrolul are nevoie de mult noroc pentru a se califica în grupele Europa League

Dacă Steaua va fi cap de serie la toate tragerile la sorţi ale tururilor preliminare din Liga Campionilor, nu acelaşi lucru se va întâmpla în cazurile echipelor Petrolul, Astr Giurgiu şi Pandurii Târgu Jiu.

Calificate în premieră în Europa League, Astra Giurgiu, Petrolul Ploieşti şi Pandurii Târgu Jiu vor avea statutul de ousider începând cu ultimele tururi preliminare în drumul către grupele Europa League. Mai precis, Astra va intra în competiţie prima, în turul I preliminar, pe data de 4 iulie. La prima tragere la sorţi, giurgiuvenii vor fi capi de serie, dar dacă vor trece de acest tur, îşi vor pierde acest statut la următoarea tragere la sorţi.

În schimb, Petrolul şi Pandurii intră direct în turul al doilea preliminar, acolo unde vor fi, deopotrivă, capi de serie. Dacă se vor califica în turul al treilea, ambele echipei vor fi outsidere, având de trecut de ultimul tur preliminar şi de play-off pentru a se califica în grupe.

Toate cele trei formaţii au nevoie de mult noroc la tragerile la sorţi pentru a întâlni adversari accesibil în drumul spre grupe. Dacă Zeiţa Fortuna nu le va surânde, atunci acestea se pot duela cu echipe de calibru de pe bătrânul continent, precum Stuttgart, Rubin Kazan, Sevilla, Udinese sau Tottenham, informează ProSport.

În cealaltă competiţie inter-cluburi din Europa, Steaua este favorită la toate tragerile la sorţi, urmând a fi în urma capilor de serie. Astfel, echipa roş-albastră are mari şanse să-şi vadă visul împlinit, acela de a ajunge la masa bogaţilor în sezonul viitor al Ligii Campionilor.

CITIŢI ŞI:

Primăria Ploieşti recompensează Petrolul cu o primă fabuloasă: 1 milion de euro

Bokila, eroul Petrolului: "Nu merg la Steaua". Răchită: "Petrolul nu şi-l mai permite"

Bokila le-a adus Cupa. Petrolul a câştigat Cupa României, în premieră după 18 ani, după 1-0 cu CFR Cluj

FINALA Cupei României / Petrolul - CFR Cluj 1-0

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi