Astăzi are loc tragerea la sorţi a semifinalelor Ligii Campionilor. Află totul despre cele patru calificate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar patru echipe au mai rămas în cursa pentru câştigarea Ligii Campionilor. Real Madrid se află pentru a şaptea oară consecutiv în penultimul act, un record continental.

 Atlético Madrid bifează a treia semifinală din ultimii patru ani, AS Monaco n-a mai fost în această fază a competiţiei din 2004, iar Juventus Torino a bifat finala în urmă cu doi ani. 

Atlético a jucat până acum de cinci ori în semifinalele Ligii Campionilor şi s-a calificat de trei ori în ultimul act, în 1974, 2014 şi 2016, dar n-au câştigat niciun trofeu, Juventus a bifat 11 semifinale şi a ajuns de opt ori în ultimul act, în 1973, 1983, 1985, 1996, 1997, 1998, 2003 şi 2015, reuşind să-şi adjudece de două ori trofeul, în 1985 şi 1996. Real Madrid a jucat în semifinale de 27 de ori şi s-a calificat de 14 ori în finală, reuşind să le câştige pe cele din 1956, 1957, 1958, 1959, 1960, 1966, 1998, 2000, 2002, 2014 şi 2016. În schimb, AS Monaco a bifat în toată istoria sa trei semifinale ale Ligii Campionilor, câştigând doar una, în 2004, însă au pierdut apoi finala cu FC Porto. Tragerea la sorţi a semifinalelor Ligii Campionilor va avea loc vineri, de la ora 13.00, la sediul UEFA de la Nyon.

Visul lui Gianluigi Buffon

Portarul Gianluigi Buffon se va retrage din activitate după Cupa Mondială din 2018 şi n-ar vrea să o facă până nu câştigă şi Liga Campionilor. “Dacă reuşesc să ajung la o a şasea ediţie a Cupei Mondiale, aş fi foarte fericit. Iar acesta ar fi ultimul meu obiectiv”, a spus Buffon. „Câştigarea Ligii Campionilor nu reprezintă doar visul meu. Noi toţi cei de aici, de la Juventus, vrem şi vom încerca să transformăm acest vis în realitate”, a spus portarul în vârstă de 39 de ani.  “Ceea ce am făcut până acum în Ligă nu este suficient. Trebuie să fim ambiţioşi în continuare”, a mai declarat portarul. „Nu am primit gol în cele două meciuri cu Barcelona şi asta spune multe despre tactica noastră. Sunt fericit că jucătorii nu au căzut mental în timpul jocului. S-au făcut progrese mari în mentalitatea jucătorilor, dar ei ştiu că este loc de mai bine. Ce am realizat până acum este extraordinar, dar vrem să mergem mai departe. Trebuie să muncim dacă vrem să realizăm tripla campionat-cupă-Liga Campionilor, în acest moment lucrurile sigure sunt că jucăm finala Cupei Italiei, suntem în semifinalele Ligii Campionilor şi avem opt puncte avans în campionat”, a spus şi tehnicianul torinezilor, Massimiliano Allegri.

Jardim: „Am scris istorie!”

Antrenorul echipei AS Monaco, Leonardo Jardim, a declarat, după calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, că formaţia sa nu a câştigat nimic, dar a făcut istorie. „Nu am câştigat nimic, dar am făcut istorie. Este pentru prima dată când o echipă care a început în turul trei preliminar ajunge în semifinalele Ligii Campionilor. Aceşti jucători vor rămâne în istorie. Nu avem preferinţe în semifinale, sunt trei echipe foarte bune. Orice formaţie poate câştiga trofeul. Aş prefera să câştig Liga Campionilor, dar este mult mai greu decât în campionat”, a spus Jardim.

Liga Campionilor, sferturi de finală
Marţi

Real Madrid - Bayern München 4-2 (2-1 în tur)
Ronaldo 76, 104, 109, Asensio 112 / Lewandowski 53-penalty, Sergio Ramos 77-autogol
Leicester - Atletico Madrid 1-1 (0-1 în tur)
Vardy 61 / Saul 26
Miercuri
Barcelona - Juventus  0-0 (0-3 în tur)
Monaco - Dortmund 3-1 (3-2 în tur)
Lottin 3, Falcao 17, Germain 81  / Reus  48


Clasamentul golgheterilor
Lionel Messi (FC Barcelona) – 11
Robert Lewandowski (Bayern München), Edinson Cavani (PSG) – 8
Pierre-Emerick Aubameyang (Borussia Dortmund), Cristiano Ronaldo (Real Madrid) – 7

Clasamentul assist-urilor
Neymar (FC Barcelona) – 11
Cristiano Ronaldo (Real Madrid) – 6
Ousmane Dembélé (Borussia Dortmund) – 5
Raheem Sterling (Manchester City), Eduardo Salvio (Benfica Lisabona) – 4

Atlético Madrid (Spania)

În acest sezon: 10 meciuri – 7 victorii – 2 egaluri – 1 înfrângere
Primul “11”: Oblak – Vrsaljko, Godín, Savić, Filipe Luís – Saúl, Gabi, Koke, Carrasco – Griezmann, Gameiro. Antrenor: Diego Simeone

Juventus Torino (Italia)

În acest sezon: 10 meciuri – 7 victorii – 3 egaluri – 0 înfrângeri
Primul “11”: Buffon – Dani Alves, Bonucci, Chiellini, Alex Sandro – Pjanić, Khedira – Cuadrado, Dybala, Mandzukić – Higuaín. Antrenor: Marco Allegri

AS Monaco (Franţa)

În acest sezon: 10 meciuri – 6 victorii – 2 egaluri – 2 înfrângeri
Primul “11”: Subasić – Sidibé, Glik, Jemerson, Mendy – Fabinho, Bakayoko, Lemar – Bernardo Silva, Falcao, Mbappé. Antrenor: Leonardo Jardim

Real Madrid (Spania, deţinătoarea trofeului)

În acest sezon: 10 meciuri – 7 victorii – 3 egaluri – 0 înfrângeri
Primul “11”: Navas – Carvajal, Ramos, Varane, Marcelo – Kroos, James, Modrić – Bale, Benzema, Ronaldo. Antrenor: Zinedine Zidane

Semifinale: 2-3 şi 9-10 mai
Finala: 3 iunie, “Stadionul Naţional” (Cardiff)

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!