ASA Târgu Mureş-Gaz Metan Mediaş 2-0. Mureşenii au urcat pe locul 3 în Liga 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mureşan şi N'Doye (foto centru) au marii absenţi ai mureşenilor FOTO Cosmin Iftode

ASA Târgu Mureş a învins pe teren propriu, scor 2-0, pe Gaz Metan Mediaş, în prologul etapei a XIV-a din Liga I. Graţie acestui succes, elevii lui Puştai au urcat provizoriu pe podium.

ASA Târgu Mureş, fără Gabi Mureşan şi Ousmane N'Doye, care şi-au ispăşit prima etapă de suspendare după sancţiunile dictate de Comisia de Disciplină, nu s-a împedicat de modesta Gaz Metan în drumul spre vârful clasamentului Ligii 1. Mureşenii au câştigat toate partidele disputate acasă în acest sezon, inclusiv cu Steaua şi CFR Cluj şi şi-au păstrat cadenţa şi în această etapă.

Gazdele au deschis scorul rapid prin Bumba, care a marcat în minutul 8 cu un şut la colţul lung. Celălalt gol al lui ASA a fost înscris de Hora, care a punctat în minutul 68 cu o execuţie minunată, direct în vinclul porţii medieşene.

S-a terminat 2-0 pentru ASA, care a urcat pe locul 3 în clasament, cel puţin până la meciurile Astrei şi Petrolului din această etapă, cu Oţelul, respectiv Universitatea Cluj. De partea cealaltă, Mediaşul mai bifează încă un meci fără succes în Liga 1. Ultima victorie a Gazului în campionat datează din luna septembrie, 3-1 cu Viitorul Constanţa. 

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul