Arpad Paszkany, antrenorul din lojă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paszkany (dreapta) pare a-i explica lui Mureşan viziunea sa despre jocul pe care trebuie să-l practice jucătorii

 Finanţatorul i-a transmis lui Minteuan echipa care să joace contra Stelei. Rada - fundaş central, Traore şi Bjelanovici – cuplu de atac sunt doar câteva directive. Foştii antrenori Conceiçao şi Mandorlini au recunoscut că au primit mai multe semnale din partea patronului privind formula de start a echipei clujene.

„Niciodată nu i-am făcut echipa vreunui antrenor, indiferent cum s-a numit acesta. N-am cum să impun anumiţi jucători în echipă, pentru că nu merg la antrenamente şi nu cunosc forma de moment a fiecărui fotbalist", spunea, deunăzi, Arpad Paszkany, ca reacţie la speculaţiile privind impunerea unui prin unsprezece, compus exclusiv din străini, la meciul cu Dinamo.

Persoane apropiate de CFR Cluj au dezvăluit că echipa pentru meciul din Ghencea, de duminică, a fost făcută tot de cei din conducere. Paszkany şi Mureşan i-au cerut lui Minteuan să-l folosească pe Rada ca fundaş central, deşi Cîrţu îl utiliza pe banda stânga şi să-l introducă pe Panin în locul lui Tony.

De asemenea, Minteuan a fost nevoit să-l lase pe Emil Dică pe banca de rezerve, în dauna lui Hora, iar în linia de atac a fost „sfătuit" să joace cu cei doi „coloşi" Traore şi Bjelanovici, care mai jucaseră împreună doar o singură dată un meci întreg, cu Astra.

Deşi atât patronul, cât şi Iuliu Mureşan, au asigurat, în mai multe rânduri, că nu se implică în deciziile tactice, deja sunt doi antrenori care au lucrat la CFR şi care au dat în vileag practicile celor doi conducători. După ce a fost demis, Antonio Conceiçao a dezvăluit că a existat un jucător pe care conducerea i-a cerut să nu-l utilizeze, pentru că ar fi implicat în „trântirea meciurilor".

„Am avut un jucător la Cluj pe care conducerea mi-a cerut să nu-l folosesc pentru că era «vândut» rivalilor. Le-am spus că atâta timp cât sunt la cârma echipei, eu conduc şi iau deciziile. Au mai fost şi alte momente în care-mi sugerau ce jucători să folosesc", a spus acesta. Şi Andrea Mandorlini este la curent cu practicile şefilor de la Cluj: „Niciodată n-am acceptat să mi se impună jucători în primul unsprezece. E drept, de câteva ori au venit semnale din partea patronului".

Având în vedere faptul că până la iarnă interimatul de pe banca CFR-ului va fi asigurat de Alin Minteuan, este de aşteptat ca Paszkany să-şi exerseze calităţile de antrenor şi în cele două meciuri rămase de disputat, cu Universitatea Craiova (acasă) şi la Buzău, cu Victoria Brăneşti.

"Am avut un jucător la Cluj pe care conducerea mi-a cerut să nu-l folosesc. Au mai fost şi alte momente în care-mi sugerau ce jucători să bag în echipă."
Antonio Conceiçao
fost antrenor la CFR Cluj

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online