Argentina - Croația. Prestație fenomenală a lui Messi în fața lui Modric. Avem prima finalistă din Qatar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presate de miza calificării în marea finală a Cupei Mondiale din Qatar, Argentina și Croația s-au respectat reciproc timp de 30 de minute. Nicio ocazie de poartă în prima jumătate de oră, animată doar de câteva ”floricele” ale europenilor.

Messi e în finala Cupei Mondiale după o evoluție entuziasmantă. Foto Profimedia

Apoi, brusc, s-a pornit furtuna. La o fază care nu anunța nimic, Alvarez a primit o pasă în adâncime, a intrat în careul croaților și a fost faultat de Livakovic. Penalty și specialistul Lionel Messi a deschis scorul cu un șut imparabil (34). Al 11-lea gol la Mondiale, record pentru echipa sud-americană!

Iureșul Argenintei a continuat. După un corner al adversarilor, albi-celeștii au recuperat și au pornit un contraatac devastator. Mingea a ajuns la același Alvarez, care a trecut ca trenul pe lângă trei fotbaliști croați, Brozovic, Sosa și Juranovic, și nu s-a oprit până în poarta europenilor. Minutul 39: 2-0, gol superb!

Messi și Alvarez s-au distrat cu europenii

Debusolați, Luka Modric și compania au fost groggy pe finalul primei reprize. După o centrare din corner, MacAllister a reluat cu capul, dar Livakovic a scos cu un reflex senzațional.

Partea a doua a fost doar o luptă încrâncenată, în care croații n-au avut forța de a se apropia de poarta lui Martinez, în timp ce Argentina s-a limitat să joace pe contraatac și să facă spectacol prin doi jucători fenomenali, Messi și Alvarez. În minutul 69, primul în rol de servant și al doilea în rol de executant, au făcut 3-0 și au trimis Argentina în finala CM Qatar 2022. A doua finală în ultimele trei ediții ale Cupei Mondiale pentru Messi și compania, contra Franței sau Morocului, echipe care se vor duela în semifinala a doua miercuri (ora 21.00, TVR 1).

Argentina trecuse în sferturi de Olanda, după 2-2 și 4-3 la loviturile de departajare, iar Croația învinsese Brazilia, cu 1-1 și 4-2 la penalty-uri. A fost al treilea meci dintre cele naționale la Mondiale, după 1-0 pentru Argentina în 1998, și 3-0 pentru Croația în 2018, ambele partide contând pentru faza grupelor.

Argentina - Croația 3-0

Au marcat: Messi (34), Alvarez (39, 69)

Argentina: E. Martinez - Molina, Romero, Otamendi, Tagliafico - De Paul, E. Fernandez, Paredes, Mac Allister - Messi, J. Alvarez

Rezerve: Armani, Rulli - Almada, Correa, Di Maria, Dybala, Foyth, Li. Martinez, La. Martinez, Palacios, Pezzella, G. Rodriguez

Antrenor: Lionel Scaloni

Croația: Livakovic - Juranovic, Lovren, Gvardiol, Sosa - Modric, Brozovic, Kovacic - Pasalic, Kramaric, Perisic

Rezerve: Grbic, Ivusic - Barisic, Budimir, Erlic, Jakic, Livaja, Majer, Orsic, Petkovic, Stanisic, Sucic, Sutalo, Vida, Vlasicic

Antrenor: Zlatko Dalic

Stadion: Lusail (Al Daayen)

Arbitru: Daniele Orsato (Italia)

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare