Arabii i-au făcut vânt lui Reghecampf: despărţirea e oficială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Al Wahda a anunţat, duminică dimineaţă, despărţirea de tehnicianul Laurenţiu Reghecampf, care se afla în funcţie din 2017.

Al Wahda a precizat că oficialii clubului au avut o şedinţă cu Reghecampf, în care s-au discutat rezultatele negative din ultima perioadă, din campionatul Emiratelor Arabe Unite. “Cele două părţi au fost de acord că aceste rezultate nu se ridică la nivelul posibilităţilor echipei şi că este necesară o schimbare”, se menţionează în comunicatul grupării.

“Conducerea clubului i-a mulţumit antrenorului pentru perioada în care a condus echipa. La rândul său, tehnicianul le-a mulţumit conducătorilor, stafului administrativ şi jucătorilor pentru perioada petrecută alături de el şi i-a urat success echipei ”, se mai arată în comunicat.

Al Wahda a fost învinsă vineri de Al Jazira, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în etapa a zecea a campionatului Emiratelor Arabe Unite. Echipa românului a înregistrat în ultimele şapte partide (din campionat şi din Cupă) patru remize, două înfrângeri şi o victorie.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!