Aplauze în picioare pentru Costel Gâlcă la debutul la Espanyol Barcelona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Gâlcă

Antrenorul român a debutat cu o victorie la Espanyol Barcelona şi a adus reconcilierea între suporteri şi tribune.

La primul joc pe banca lui Espanyol Barcelona, Constantin Gâlcă şi-a calificat echipa în optimile Cupei Regelui.
Gâlcă şi-a început aventura la Espanyol Barcelona cu un succes în faţa lui Levante, scor 2-1. A fost o mică “remontada”, cum spun spaniolii, pentru că echipa valenciană a condus cu 1-0 din minutul 8. Jucătorii lui Gâlc au egalat imediat şi au dat golul victoriei şi al calificării în startul părţii a doua. „A fost un meci bun, dar ca să fim mari avem nevoie de consistenţă”, a punctat antrenorul român, care a mizat pe o formulă ofensivă şi a apreciat execuţiile marcatorilor din tabăra sa, Burgui şi Caicedo, ecuadorianul de 27 de ani.
Revenirea la Espanyol a lui Constantin Gâlcă a fost aplaudată de cei 8.600 de fani care au venit pe Cornella El Prat, stadionul echipei catalane, iar jurnaliştii din Barcelona au vorbit despre un efect pozitiv produs de venirea românului.  "Resetul echipei este complet odată cu aducerea lui Gâlcă. Românul a debutat pe banca lui Espanyol şi totul pare acum diferit. Echipa a suferit o transformare vizibilă, chiar dacă tehnicianul abia a apucat să îşi cunoască jucătorii. E vorba de un adevărat miracol, fluierăturile atât de prezente în ultimele luni au fost înlocuite cu aplauze. Jucătorii sunt uniţi, iar fanii au înţeles asta şi au dat senzaţia de tot unitar", a notat El Mundo Deportivo.
Cu alte cuvinte, dar exprimând aceeaşi idée, ziarul catalan Ara vorbeşte despre "Efectul Gâlcă": "Gâlcă a schimbat faţa lui Espanyol de la primul meci. Într-o noapte a reconcilierii între fani şi echipă, noul antrenor a arătat că vrea să joace un fotbal ofensiv. Este începutul unei noi perioade în istoria lui Espanyol".
Derby cu Barcelona la începutul anului
Pentru Constantin Gâlcă, miza cea mai importantă e resuscitarea echipei şi în campionat, unde Espanyol e la doar trei puncte de zona retrogradării. Catalanii vor juca sâmbătă seara cu Las Palmas, pe teren propriu (ora 19.15, DigiSport 2), partidă urmată de două deplasări infernale, la FC Sevilla pe 30 decembrie şi la FC Barcelona pe 2 ianuarie.
Revine şi Contra?
Constantin Gâlcă este al doilea antrenor român care primeşte şansa de a pregăti o echipă din La Liga, după mandatul lui Cosmin Contra la Getafe. Interesant este că şi “Guriţă” s-ar putea întoarce la formaţia din Madrid, în funcţie de parcursul acesteia în următoarele etape. Ca şi Espanyol, Getafe stă prost în campionat, locul 14 cu doar 15 puncte strânse în 15 meciuri.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă