Anunţ deprimant: Ce a spus preşedintele Federaţiei Române de Handbal despre Cristina Neagu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul Mondial din Japonia (30 noiembrie – 15 decembrie) bate la uşă şi, din păcate, e din ce în ce mai clar că vedeta României nu va aborda competiţia în forma ei maximă.

România s-a obişnuit ca, aproape la fiecare sfârşit de an, să savureze meciurile naţionalei feminine de handbal, fie la Europene, fie la Mondiale.

De obicei, luna decembrie e luna fetelor şi, pentru câteva săptămâni, Neagu şi colegele ei sunt în prim-plan. Din păcate, acum, când numărătoarea inversă pentru Mondialul din Japonia a început deja, perspectivele sunt sumbre pentru echipa pregătită de Tomas Ryde. Pe lângă şocul unei selecţii controversate în care tehnicianul suedez le-a lăsat în afara lotului pe Sorina Tîrcă (Corona Braşov), a doua cea mai bună marcatoare din campionat, şi pe Laura Chiper, o jucătoare aflată în circuitul naţionalei din 2010, componentă a echipei care a luat bronzul mondial în 2015, îngrijorează mult şi situaţia Cristinei Neagu.

Realitatea e că, în ultimii ani, România a bifat toate marile ei victorii, când a avut-o pe Neagu în formă maximă. Ceea ce nu e cazul acum! Şi e de înţeles de ce, având în vedere că sportiva de 31 de ani abia a revenit pe teren, după o accidentare extrem de gravă care a ţinut-o pe tuşă 326 de zile! La un moment dat, erau chiar şanse minime ca Neagu să prindă lotul pentru deplasarea în Japonia, însă, odată cu revenirea ei în tricoul CSM-ului, la 3 noiembrie, în victoria cu Lublin, Ryde a inclus-o pe interul-stânga în lotul pentru Mondiale.

Din păcate, la ce a arătat cea mai bună handbalistă a lumii în cele patru apariţii pentru CSM, Ryde şi cei de la federaţie s-au convins că, în Japonia, Neagu nu va fi jucătoarea pe care o ştiam înainte de accidentare. „Cristina are nevoie de antrenamente pentru a ajunge să se simtă din nou confortabil pe teren. Trebuie să o folosim într-un mod inteligent la Campionatul Mondial, să o mai scoatem din echipă atunci când e posibil“, a afirmat Ryde.

Iar Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), a avertizat că fanii nu trebuie să aibă aşteptări foarte mari de la vedeta tricolorelor. „E foarte posibil ca, în viitorul apropiat, Cristina Neagu să nu fie Cristina Neagu cu care noi ne-am obişnuit. Sunt convins că ea face orice să se autodepăşească şi să revină cât mai repede la forma care a consacrat-o. Acest lucru nu va fi uşor şi sigur va avea influenţă asupra echipei naţionale“, a declarat Dedu.

CITEŞTE ŞI:

Interviu tulburător: Un fost selecţioner al naţionalei de handbal, bolnav de cancer, a izbucnit în plâns la telefon

Bilanţul Cristinei Neagu de la revenirea pe teren

Meci Goluri

CSM – SCM Craiova 27-16 3

CSM – Esbjerg 21-25 3

Corona Braşov – CSM 30-30 9

Perla Lublin – CSM 19-28 4

Bilanţul Cristinei Neagu la Europeanul din 2018

Meci Goluri

România – Cehia 31-28 8

România – Germania 29-24 5

România – Norvegia 31-23 11*

România – Olanda 24-29 4

România – Spania 27-25 7*

România – Ungaria 29-31 9*

*Meciuri în care Neagu a fost cea mai bună marcatoare din echipa României

Programul României la Mondiale

*30 noiembrie: România – Spania

*1 decembrie: Senegal – România

*3 decembrie: România – Kazahstan

*4 decembrie: Muntenegru – România

*6 decembrie: România – Ungaria

*Primele trei clasate din fiecare serie vor avansa în cele două Grupe Principale

Lotul României pentru Campionatul Mondial din Japonia

Dedu (CSM Bucureşti), Dumanska, Ciucă (ambele de la Rm. Vâlcea) - portari

Florică, Băcăoanu, Zamfirescu (toate de la Rm. Vâlcea), Buceschi, Laslo, Bazaliu, Bucur (toate de la Corona Braşov), Udriştioiu (Dunărea Brăila), Pristăviţa (Gloria Bistriţa), Popa (Gloria Buzău), Perianu, Pintea, Neagu (toate de la CSM Bucureşti), Ostase (CSM Slatina), Seraficeanu (Minaur Baia Mare)

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews