Antrenorul Gerardo Martino şi-a anunţat demisia de la FC Barcelona. Cine e favorit să-i conducă pe catalani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerarod Martino, un antrenor care a dezamăgit la Barcelona, în acest sezon. FOTO: Reuters

Ratarea titlului şi un sezon dezamăgitor au adus şi o demisie aşteptată. După partida din ultima etapă cu Atletico Madrid, 1-1 pe „Camp Nou", în urma căruia madrilenii au câştigat campionatul, Gerardo Martino s-a despărţit de clubul catalan. Cel mai probabil, noul antrenor al Barcelonei va veni de pe banca echipei Celta Vigo.

„Am decis de comun acord cu clubul să nu mai continuăm şi în sezonul viitor. Am încercat să câştigăm până în ultima secundă, dar am dat peste un adversar mai bun decât noi. A fost o onoare să antrenez echipa asta. Le cer scuze fanilor pentru că nu ne-am îndeplinit obiectivele. Vreau să mulţumesc echipei, am antrenat mari jucători şi mari oameni", a spus Gerardo Martino, în conferinţa de presă.

Cu antrenorul argentinian la timonă, Barcelona a câştigat un singur trofeu, Supercupa Spaniei, după două egaluri, 1-1, în deplasare, şi 0-0 pe teren propriu, chiar în faţa lui Atletico Madrid. 

Cel mai probabil, noul tehnician al Barcelonei este Luis Enrique (44 de ani), fost jucător pe „Camp Nou" între 1996 şi 2004. 

Presa din Spania îl consideră ca şi acontat, mai ales că în urmă cu o zi acesta şi-a anunţat despărţirea de Celta Vigo. 

Barcelona B (2008-2011), Roma (2011-2012) şi Celta Vigo (2013-2014) sunt echipele care le-a antrenat, cu destul de puţin succes, Luis Enrique, până acum. 

Vezi şi 

VIDEO Atletico Madrid e noua campioană a Spaniei, după 1-1 cu FC Barcelona şi după 18 ani de aşteptare

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate