Anghel Iordănescu îşi vrea pensia de nabab înapoi. Fostul selecţioner a dat în judecată Parlamentul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei luări de cuvânt în opt ani: de două ori a depus jurământul, o dată şi-a prezentat demisia din PSD.

Fostul antrenor al echipei naţionale, Anghel Iordănescu, senator în două mandate, 2004-2008 şi 2008-2012, face parte dintre cei 827 de foşti senatori şi deputaţi care au fost deposedaţi de pensiile speciale începând cu luna aprilie a acestui an.

438 dintre aceştia, printre care şi Iordănescu, au decis să atace în instanţă decizia prin care Parlamentul a abrogat pensiile speciale pentru foştii aleşi şi au spus că o dată câştigat, acest drept nu mai poate fi luat înapoi, 

Conform playtech.ro "Generalul Caşchetă" încasa anual 120.000 de lei, sumă cumulată din două pensii speciale. Sursa citată mai scrie că activitatea fostului antrenor în cei 8 ani petrecuţi în Parlamentul României a fost una deloc impresionantă

Două mandate, 19 iniţiative legislative, trei legi

Conform cdep.ro, în perioada 2004-2008, Iordănescu a avut doar trei iniţiative legislative, două respinse definitiv, iar una retrasă de către Senat. Apoi, în al doilea mandat, 2008-2012, „Tata Puiu” a fost mult mai activ, a iniţiat 16 proiecte legislative, iar trei dintre ele au fost adoptate: „modificarea Ordonanţei Guvernamentale 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare”, Legea 53/2013, privind „instituirea zilei române” şi Legea 176/2013, care stipulează „modificarea şi completarea Legii 299 din 13.11.2007 privind sprijunul acordat românilor de pretutindeni”.

Trei luări de cuvânt în opt ani: de două ori a depus jurământul, o dată şi-a prezentat demisia din PSD

Conform aceluiaşi site, Anghel Iordănescu este consemnat cu trei luări de cuvânt în plen. În primul mandat, senatorul Iordănescu a urcat la prezidiu o singură dată, pentru depunerea jurământului, apoi a repetat acţiunea în 19.12.2008, când a pus, din nou, mâna pe Biblie, apoi, pe 29.10,2009, moment la care şi-a anunţat demisia din PSD şi din Grupul parlamentar al Alianţei politice PSD-PC.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €