Andreescu pleacă acasă: Ştim cine va juca, vineri, în locul Biancăi şi care va fi miza meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bianca Andreescu

Bianca Andreescu (4 WTA) nu va mai intra pe teren la Shenzhen, după două partide cu Halep (5 WTA) şi cu Pliskova (2 WTA) în care accidentările au lovit-o din plin.

Prima participare a Biancăi Andreescu la Turneul Campioanelor e una de care canadianca nu va dori să-şi mai aducă aminte peste ani.

„Bibi“ a sosit în China în postura de principala favorită a caselor de pariuri şi acum, după două etape, e deja eliminată şi îşi face bagajele pentru a merge acasă. De altfel, Andreescu nici nu se va mai prezenta, vineri, la întâlnirea cu Elina Svitolina (8 WTA) din ultima etapă în Grupa Violet.

În schimb, organizatorii au apelat deja la Sofia Kenin (12 WTA), a doua jucătoare aflată pe lista rezervelor. Prima a fost Kiki Bertens (10 WTA), care a înlocuit-o pe Naomi Osaka (3 WTA) după prima rundă, în Grupa Roşie.

Astfel, vineri, în Grupa Violet, Halep se va duela cu Pliskova, iar Svitolina cu Kenin.

În primul meci, miza e calificarea în semifinale, învingătoarea urmând să o însoţească pe Svitolina în careul de aşi.

În al doilea meci, Svitolina şi Kenin se vor duela pentru suma de 305.000 de dolari cu care va fi răsplătită învingătoarea.

CITEŞTE ŞI:

CTP, îngrozit de cât de grasă e Andreescu: Ce a văzut atunci când Bianca s-a aşezat pe marginea terenului

Halep, exasperată: Simona a explicat ce nu-i convine la Shenzhen şi a prefaţat marele meci cu Pliskova

Andreescu, dialog teribil cu antrenorul ei: Ce i-a spus în momentul în care avea dureri cumplite la genunchi

Andreescu, final de drum la Turneul Campioanelor: Bianca a abandonat în meciul cu Pliskova. Ce s-a întâmplat

CTP a simţit că Halep va pierde: A explicat unde a fost depăşită Simona şi ce şanse are să ajungă în semifinale

Halep, neputincioasă şi lipsită de încredere: Ce i-a spus lui Darren Cahill în timpul meciului cu Svitolina

De ce a pierdut Halep: Cifrele meciului cu Svitolina spun povestea unei partide în care Simona n-a fost în apele ei

Halep a ratat şansa unei calificări fără emoţii: Ce trebuie să facă Simona pentru a ajunge în semifinale

Managerul lui Halep, speriat de reacţiile românilor: Cosmin Hodor a făcut un pas înapoi printr-o postare pe Facebook

Managerul lui Halep nu ştie nimic despre tenis: Dovada că postarea lui Cosmin Hodor a fost o gafă de proporţii

Text devastator: „Brandul Halep e unul în paragină! Un agramat face praf imaginea Simonei“

OPINIE Cine scuipă coji de seminţe în trofeul de la Wimbledon

CTP, fără milă după mesajul pe care Halep l-a aprobat: „O aberaţie! Atitudinea lui Hodor e de tipul Dăncilă - Dragnea!“

Reacţia Simonei Halep după postarea scandaloasă a managerului ei de comunicare pe Instagram

Managerul lui Halep, trimis la reeducare: Reacţii acide după postarea lui Cosmin Hodor de pe Instagram

Halep, obligată să lucreze cu un incompetent: Cine e Cosmin Hodor, omul care îi atacă pe românii plecaţi din ţară

Managerul lui Halep, postare groaznică: Atac urât la Bianca Andreescu şi la toţi românii care au plecat din ţară!

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală