Andreescu, cifre groaznice: Câte meciuri a jucat în ultimii doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cine e supărat de accidentările tot mai dese suferite de Simona Halep, la 29 de ani, ar trebui să urmărească cu o mai mare atenţie ce se întâmplă cu Bianca Andreescu, la 20 de ani.

Canadianca a avut o ascensiune fulminantă în tenisul feminin: în 2019, a reuşit „dubla“ Indian Wells - Miami pe hard, iar apoi şi-a întregit sezonul fantastic pe suprafaţa dură, triumfând şi la US Open. Şi apoi, Andreescu s-a „tăiat“. 

Bianca s-a accidentat pe finalul acelui sezon, la Turneul Campioanelor, unde a jucat un singur meci întreg, cu Halep. A fost învinsă atunci, în trei seturi, de Simona, după care, în partida următoare, cu Pliskova, a abandonat după un prim set pierdut. A urmat un 2020 în care „Bibi“ n-a jucat nicăieri! Revenirea s-a produs abia în februarie 2021, însă şi de atunci, Andreescu mai mult a stat decât a jucat. Fie din cauza accidentărilor, fie pentru că a avut COVID-19, fie că n-a vrut să stea în carantină, cum s-a întâmplat, la Roma.

Fără niciun meci pe zgură, Andreescu s-a înscris la Internationaux de Strasbourg (23-29 mai), un turneu mic, de categoria WTA 250. A fost, practic, singura şansă a lui „Bibi“ de a juca nişte meciuri pe covorul roşu, înainte de French Open (30 mai - 13 iunie). Doar că şi această întrecere s-a încheiat prematur pentru canadianca de 20 de ani. După ce le-a învins, pe rând, pe Lazaro Garcia (279 WTA) şi pe Zanevska (259 WTA), Bianca s-a retras înaintea partidei din sferturi!

„Sunt foarte fericită cu victoria de astăzi (n.r. - cu Zanevksa), dar... mă retrag de la următorul meci, deoarece am simţit un pic de durere la muşchii abdominali şi nu vreau să forţez, înainte de Roland Garros. Nu vreau să risc. Nimic serios, totuşi. E un pic de disconfort“, a explicat jucătoarea de origine română, potrivit WTA Insider.

Sorana, scoasă din program

Această decizie a Biancăi i-a încurcat pe organizatorii turneului. Într-o primă fază, ei au anunţat că învingătoarea duelului Sorana Cîrstea (61 WTA) - Shuai Zhang (45 WTA) din turul II, care ar fi trebuit să joace cu Andreescu în sferturi, va avansa direct în semifinale. Apoi, francezii au fost nevoiţi să amâne acest meci Cîrstea - Zhang pentru astăzi. Asta după ce ploaia a dat peste cap programul zilei de ieri. 

14 meciuri a jucat Bianca Andreescu în 2021: 11 victorii, 3 înfrângeri. Asta după ce, în 2019, a adunat un total de 55 de partide.  
Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete