Analiză ANALIZĂ Simona Halep 2015 vs Simona Halep 2016: Bani mai mulţi, rezultate la fel. Ce s-a schimbat în cariera celei mai bune jucătoare de tenis din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcursul din 2016 al Simonei Halep e comparabil cu cel de anul trecut. Ambele sezoane sunt însă sub performanţele din 2014 ale jucătoarei din Constanţa.

Trăgând linie după realizările Simonei din 2016, concluzia care sare în ochi e că performanţele ei sunt similare cu cele de anul trecut. Asta chiar dacă Simona a început anul pe locul 2 WTA şi îl va termina pe poziţia a patra în clasamentul mondial.

În 2016, la fel ca anul trecut, Simona s-a impus în trei turnee. Ca importanţă, competiţiile câştigate sunt identice: câte una de categoria Premier Mandatory (Madrid în 2016, Indian Wells în 2015), una de categoria Premier (Dubai în 2015, Montreal în 2016) şi câte una mai mică (Shenzen în 2015, Bucureşti în 2016). În ceea ce priveşte Grand Slamurile, Simona a atins cel mult sferturile de finală în acest an, la Wimbledon şi la US Open, pe când în sezonul trecut a izbutit o semifinală la US Open şi sferturile de finală de la Australian Open. "Sunt două turnee importante la care mă gândesc cu drag. Cel de la Bucureşti, pe care l-am câştigat acasă, şi cel de la Madrid. Sunt mulţumită de ultimele şase luni, cred că am jucat bine. Am încercat totul şi mi-am îmbunătăţit jocul, dar şi partea mentală. A fost un an grozav pentru mine", a spus constănţeanca, făcându-şi bilanţul.

Finalul de an e similar, de fiecare dată Simona oprindu-se în faza grupelor la Turneul Campioanelor, după câte un succes şi două eşecuri. Trebuie menţionat însă că doar ea şi Agnieska Radwanska au participat la ultimele trei ediţii ale Turneului Campioanelor, cee ce chiar e o performanţă.

Până şi câştigurile financiare sunt comparabile, Halep adăugându-şi în ultimele două sezoane peste 7 milioane de dolari în cont, puţin peste 3,5 milioane în fiecare an. Diferenţa dintre cele două sezoane ar fi că Halep a început extrem de slab în 2016, pe când în 2015 chiar primele luni au fost cele mai reuşite. "Voi lucra să fac câteva modificări. Voi încerca să fiu mai puternică şi să mă mişc mai bine pe teren. Acestea sunt planurile mele, voi încerca să mă refac şi apoi mă voi apuca de treabă", a mai declarat Halep.

Pentru Halep de referinţă rămâne sezonul 2014, cu finală la Roland Garros, semifinală la Wimbledon şi finală la Turneul Campioanelor. Senzaţia este că după acel parcurs memorabil jucătoarea noastră a făcut un pas în spate, fie că tenismenele din circuit au citit-o mai bine din acel punct, fie că Simona n-a reuşit să îşi crească în mod semnificativ anumite aspecte ale jocului. Sau poate câte ceva din fiecare. Merită amintit şi faptul că la vremea respectivă românca era antrenată de belgianul Wim Fissette. Deşi se simte bine cu Darren Cahill, performanţele cele mai bune le-a avut cu Fissette. Acelaşi Wim Fissette care anul acesta a pregătit-o pe Viktoria Azarenka. Jucătoarea din Belarus a avut o primă parte din an fabuloasă, dar ascensiunea ei s-a oprit în momentul în care a rămas însărcinată.

Nu ne-a „scos” nici în Fed Cup

Revenind la Halep, în ultimele două sezoane, Simona are un parcurs în oglindă şi când vine vorba despre partidele „naţionalei” de Fed Cup. În 2015, ea a jucat în partida cu Spania, câştigând partida cu Soler Espinosa, dar cedând disputa cu Muguruza. În 2016, Simona a luat parte la confruntările cu Cehia şi Germania, bilanţul fiind tot echilibrat: Halep a tranşat câte o dispută (cu Kvitova şi Petkovici),  pentru a o pierde pe cealaltă (cu Pliskova şi Kerber). În urma eşcurilor cu Cehia şi Germania, România a retrogradat în acest an în Grupa Mondială II.

Ce se va schimba pentru 2017

Simona Halep şi Daren Cahill îşi vor continua colaborarea şi în 2017. Australianul i-a propus, iar românca a fost de acord, să renunţe la stagiul de pregătire de la Poiana Braşov, la antrenamentele la 0 sau -5 grade, în condiţiile în care primele turnee ale anului se joacă la Antipozi, pe temperaturi care pot ajunge la 35-40 de grade. Halep îşi va face pregătirea de iarnă la Adelaide, în Australia: „Nu ştiu când voi pleca în Australia. Planul e să plec devreme acolo. Vreau să schimb ceva în pregătire. Am luat această decizie pentru a mă obişnui cu vremea şi timpul de acolo, pentru turneul de la Shenzen şi pentru Australian Open. Înainte să plec eu în Australia, va veni Cahill în România", a spus Halep după meciul pierdut în faţa Dominikăi Cibulkova. În ceea ce priveşte echipa de Fed Cup, Halep va avea un nou căpitan-nejucător, pe Ilie Năstase, care îşi va intra în rol în meciul cu Belgia, din februarie, care va avea loc în Sala Polivalentă din Bucureşti.

Ţiriac nu o vede numărul 1

Ion Ţiriac este unul dintre apropiaţii Simonei Halep, dar acest lucru nu-l împiedică să fie tranşant în privinţa jucătoarei noastre. El a afirmat că nu se pune problema ca românca de 25 de ani să ajungă curând cea mai bună tenismenă a lumii. "Halep, numărul 1 în lume astăzi, e o glumă după părerea mea. La talentul pe care îl are, ar trebui să facă vreo 4-5 ore pe zi. Nu merge, în cartea mea de adrese eu sunt foarte ingâmfat ca antrenor, nu cunosc altul. Dar eu fără patru ore n-am facut niciun antrenament. Vilas făcea 8 ore în fiecare zi", a spus Ion Ţiriac, în cadrul emisiunii Aşii Tenisului, la Digi Sport.

Rezultatele Simonei Halep în 2016

Turneu Rezultat Ultimul adversar
Sydney Semifinale Svetlana Kuzneţova
Aus. Open Turul I Shuai Zhang
Dubai Turul II Ana Ivanovici
Doha Turul II Elena Vesnina
Indian Wells Sferturi Serena Williams
Miami sferturi Timea Bacsinszky
Stuttgart Turul II Laura Siegemund
Madrid Câştigătoare Dominika Cibulkova
Roma Turul II Daria Gavrilova
French Open Optimi Samantha Stosur
Wimbledon Sferturi Angelique Kerber
Bucureşti Câştigătoare Anastasija Sevastova
Montreal Câştigătoare Madison Keys
Cincinnati Semifinale Angelique Kerber
US Open Sferturi Serena Williams
Wuhan Semifinale Petra Kvitova
Beijing Turul II Shuai Zhang
Turneul Campioanelor faza grupelor

3.633.253 de milioane de dolari a câştigat Simona Halep din tenis în 2016 3.538.776 de milioane de dolari a câştigat Simona Halep din tenis în 2015  
Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”