ANALIZĂ Jumătatea tot mai goală a anului Simonei. Halep este în scădere evidentă faţă de anii precedenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Turneul de la Wimbledon, desfăşurat pe iarba londoneză, marchează încheierea primei jumătăţi calendaristice a sezonului de tenis feminin.

Cu excepţia câtorva turnee de calibru mai mic, cum e şi cel de la Bucureşti, se pune punct competiţiilor pe iarbă sau pe zgură şi tenismenele de top încep pregătirea pe suprafaţa dură, caracteristică întrecerilor din Canada, SUA sau China şi care va fi folosită şi la Jocurile Olimpice de la Rio.
După primele şase luni ale anului, impresia generală este că Simona Halep merge în jos, cel puţin în comparaţie cu ce s-a întâmplat în perioadele similare din 2014 şi 2015. În  prima jumătate a lui 2014, de exemplu, jucătoarea noastră a strălucit în Grand Slamurile de la Paris şi Londra, a câştigat turneul de la Doha şi a jucat finala de la Madrid. În cele şase luni din startul lui 2015 şi-a adjudecat cel mai preţios trofeu din cariera ei, cel de la Indian Wells, s-a impus şi la Dubai şi a ajuns sus în alte cinci turnee. În schimb, în 2016 nu poate fi mulţumită total decât de prestaţia de la Madrid, unde s-a şi impus. Acest declin al rezultatelor reiese şi din evidenţa contabilă a câştigurilor financiare sau din clasamentul punctelor acumulate de la începutul anului şi până după Wimbledon.
Tremură pentru Turneul Campioanelor
Cu doar 2.300 de puncte strânse de la începutul anului şi până acum, Simona Halep nu mai e sigură de prezenţa la Turneul Campioanelor de la final de an, care reuneşte cele mai bune opt tenismene ale sezonului. În clasamentul „Road to Singapore” Simona este acum pe locul al optulea, întrecând-o chiar pe Madison Keys, învinsa ei din optimile turneului de la Wimbledon. În anii precedenţi, Halep avea aproape asigurată calificarea la Turneul Campioanelor după şase luni.
Progrese prea mici
După fiecare turneu, Simona spune că sunt lucruri de îmbunătăţit în jocul ei, dar progresele sunt destul de mici în comparaţie cu ritmul în care avansează competitoarele ei. La începutul lui 2014, de exemplu, Halep o spelbera pe Angelique Kerber în finala de la Doha, scor 6-2, 6-3, pentru ca în ultimele două confruntări cu jucătoarea germană Simona să se încline fără drept de apel. De la momentul Doha, Kerber şi-a trecut în palmares Grand Slamul de la Melbourne, la fel cum Garbine Muguruza a pus şi ea mâna pe trofeul de la Roland Garros, ambele cu victorii în finală asupra Serenei Williams.

Simona Halep în prima jumătate din...
2016

A câştigat turneul de la Madrid, a ajuns până în sferturi la Indian Wells şi Miami
Grand Slamuri: Australian Open (turul unu), French Open (optimi), Wimbledon (sferturi)
Total puncte acumulate: 2.299
Total bani câştigaţi: 1.945.376 dolari
2015
A câştigat turneele de la Shenzen, Dubai şi Indian Wells, a ajuns până în semifinale la Miami, Stuttgart şi Roma
Grand Slamuri: Australian Open (sferturi), French Open (turul doi), Wimbledon (turul unu)
Total puncte acumulate: 3.725
Total bani câştigaţi: 2.270.079 dolari
2014
A câştigat turneul de la Doha, a ajuns până în finală la Madrid şi în semifinale la Indian Wells
Grand Slamuri: Australian Open (sferturi), French Open (finală), Wimbledon (semifinală)
Total puncte acumulate: 4.589
Total bani câştigaţi: 3.202.955 dolari

O fi şi un Grand Slam?
Când va veni şi momentul ca Simona să se impună într-unul dintre cele patru mari turnee? “Sunt încă motivată, e doar un meci, am mulţi ani înainte de a juca şi poate într-o zi voi câştiga şi eu un Grand Slam”, a spus Halep după meciul pierdut în faţa lui Angelique Kerber. Pentru a avea o şansă, e clar că Simona are nevoie în continuare să lucreze la serviciu, să aibă în arsenal şi lovituri precum scurta, să fie mereu pregătită să schimbe tactica din mers, să aibă o atitudine curajoasă şi să prindă un culoar favorabil. N-a fost cazul la Wimbledon, unde a avut ghinionul de a da de la o zi la alta peste Madison Keys şi Angelique Kerber. US Open, turneul unde a ajuns anul trecut până în semifinale, ar fi o ocazie bună pentru Simona să-şi adjudece primul Grand Slam al carierei, întrucât suprafaţa şi condiţiile îi priesc.
Cele mai bune rezultate la Grand Slamuri
Australian Open: sferturi (2014 şi 2015)
French Open: finala (2014), optimi (2016)
Wimbledon: semifinale (2014), sferturi (2016)
US Open: semifinale (2015)

Unde mai joacă în acest an
După abandonul scontat de la Bucureşti, Simona se va reuni cu antrenorul Darren Cahill la Montreal (25-31 iulie). Dacă îşi va învinge teama de virusul Zika, Halep va participa la Jocurile Olimpice (6-14 august), după care va merge în SUA pentru unul dintre turneele premergătoare Grand Slamului de la Flushing Meadows (29 august – 11 septembrie). În fine, competiţiile asiatice (Wuhan, Beijing) sunt ultimele ocazii pentru a face punctele necesare participării la Turneul Campioanelor (23-30 octombrie, Singapore).
 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței