ANALIZĂ Halep şi calendarul ei până în iunie: Când revine Simona pe teren şi în ce oraşe poate fi văzută la lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda problemelor medicale, liderul WTA a fost foarte activ în primele trei luni ale anului şi va juca la foc automat şi din aprilie până în iunie.

Simona a jucat, azi noapte, la dublu, alături de Irina Begu. Când româncele vor încheia socotelile şi cu această probă la Miami, pentru Halep urmează o lună de pauză. 

Apoi, cea mai bună jucătoare a lumii la ora actuală va evolua pentru România la Fed Cup, la Cluj (21-22 aprilie), în meciul cu Elvenţia care le poate trimite pe fete în Grupa Mondială.

Sezonul de zgură va începe pentru Halep la Stuttgart (22-29 aprilie), acolo unde constănţeanca are de apărat semifinala din 2017 şi 185 de puncte. Apoi, vine marea provocare: Madrid (4-13 mai). La competiţia organizată de Ion Ţiriac, Simona e campioana ultimelor două ediţii. Ceea ce înseamnă că acum va încerca să apere cele 1.000 de puncte luate în 2017 în capitala Spaniei. Iată însă calendarul complet pentru Simona în următoarea perioadă:

Turneu Perioadă Ce a făcut în 2017

Stuttgart 22-29 aprilie A jucat semifinala

Madrid 4-13 mai* A câştigat trofeul

Roma 7-20 mai* A jucat finala

French Open 27 mai – 10 iunie A jucat finala

*Datele includ şi perioada calificărilor în care Halep nu va evolua.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”