ANALIZĂ Grupă grea, program infernal: Ce avantaje şi dezavantaje are ordinea meciurilor României din 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Andone

După tragerea la sorţi pentru preliminariile Euro 2020, oficialii FRF au spus că nu vor să joace cu Spania în prima etapă şi vor să întâlnească Feroe în ultima rundă. Au obţinut doar parţial ce şi-au dorit.

Se spune că în fotbal succesul e compus din mai multe detalii mărunte. Cu siguranţă, într-o campanie de calificare, programul meciurilor nu va fi decisiv, dar va conta!

De altfel, istoricul ultimelor preliminarii arată că, atunci când tricolorii au pornit bine, fie că au obţinut calificarea la turneul final, fie că au fost foarte aproape de acest lucru. Un start ratat însă a „îngropat“ mai mereu şansele calificării, încă de la jumătatea campaniei.

Tocmai de aceea, imediat după tragerea la sorţi pentru preliminariile Euro 2020, oficialii Federaţiei Române de Fotbal (FRF) au stabilit două obiective pentru negocierea programului:

*România să evite un prim meci în compania Spaniei.

*Tricolorii să încheie grupa cu o partidă accesibilă, de preferat cu Feroe.

Duminică seară târziu, după ce a fost publicat ţintarul grupei F, s-a văzut că şefii FRF au obţinut doar parţial ce şi-au dorit, aşa cum se întâmplă în orice negociere. O confruntare cu Spania în prima etapă a fost, într-adevăr, evitată, însă tricolorii vor debuta cu o altă partidă dificilă, în deplasare, cu Suedia. Apoi, meciul din ultima etapă nu va fi cu Feroe sau cu Malta, ci pe terenul Spaniei! La prima vedere, nu e bine să fii nevoit să joci tocmai cu Spania, în deplasare, într-o partidă în care, probabil, vei avea nevoie de punct sau puncte pentru calificare. Pe de altă parte, sunt şanse mari ca ibericii să-şi rezolve calificarea la Euro 2020 înaintea ultimei runde şi, drept urmare, să n-aibă vreo miză în meciul cu România, ceea ce ar uşura misiunea tricolorilor.

Al doilea meci, mai uşor

Marele avantaj al programului tricolorilor constă în faptul că în fiecare „dublă“ al doilea meci e mai uşor în primele şase etape. În mod tradiţional, naţionala, la fel ca mai toate echipele româneşti, are o problemă când e nevoită să joace o dată la trei, patru zile. De obicei, în cel de-al doilea meci dintr-o „dublă“, nivelul jocului are de suferit, în primul rând, din motive fizice. 

Programul preliminariilor pentru Euro 2020 ne arată că, în primele şase etape de calificare, echipa lui Contra va întâlni Feroe şi Malta în cel de-al doilea meci dintr-o lună. Iar în etapa a 8-a, meciul crucial de acasă cu Norvegia va fi precedat de o deplasare accesibilă în Feroe. Ceea ce înseamnă că tricolorii nu vor fi epuizaţi înainte de a întâlni formaţia nordică.

Ultimele două etape însă vor fi infernale! În decurs de trei zile, între 15 şi 18 noiembrie, România va primi vizita Suediei pe teren propriu, înainte de a merge în Spania pentru meciul din ultima rundă.

Start excelent în preliminariile Euro 2016

Ultima calificare a României la un turneu final s-a obţinut la Euro 2016. Atunci, în preliminarii, tricolorii au pornit excelent cu Victor Piţurcă pe bancă. S-au strâns şapte puncte din nouă în primele trei etape, cu victorii uriaşe obţinute, în deplasare, cu Grecia şi cu Finlanda şi cu o remiză, acasă, cu Ungaria. 

Chiar şi după aceste meciuri, când Piţurcă a fost înlocuit de Iordănescu, România şi-a menţinut seria bună, învingând Irlanda de Nord şi Feroe acasă. Şi, chiar dacă au urmat patru remize, calificarea a fost rezolvată în deplasarea de la Feroe, motiv pentru care şefii FRF şi-ar fi dorit şi acum un ultim meci în preliminarii cu formaţia insulară.

Daum a „ucis“ repede visul calificării

Prin comparaţie, în campania de calificare pentru Mondialul din 2018, Christoph Daum a promis marea cu sarea, însă a „ucis“ repede şansele calificării printr-o serie de rezultate dezolante.

Campania a început cu un semieşec, acasă, cu Muntenegru (1-1), meci în care Stanciu a ratat un penalty în prelungiri. Apoi, a venit succesul categoric din Armenia (5-0), însă alte două puncte mari s-au pierdut în următoarea deplasare, cea din Kazahstan (0-0). În aceste condiţii, era nevoie de maximum de puncte, acasă, cu Polonia şi cu Danemarca, dar tricolorii au fost zdrobiţi de Lewandowski şi compania pe „Arena Naţională“, scor 0-3, şi au luat doar un punct cu formaţia daneză pe „Cluj Arena“, scor 0-0. 

Astfel, încă de la jumătatea campaniei, era cam clar că România are nevoie de un miracol pentru a prinde CM 2018. Miracol care n-a mai venit, iar Daum a fost demis după înfrângerea cu Muntenegru, în deplasare, scor 0-1, când mai erau două etape de jucat, însă şansele de calificare erau deja ca şi compromise.

Programul grupei F

*23 martie 2019: Malta – Feroe, Suedia – România (ora 19.00), Spania – Norvegia (ora 21.45)

*26 martie 2019: Malta – Spania, Norvegia – Suedia, România – Feroe (ora 21.45)

*7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21.45)

*10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21.45)

*5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21.45)

*8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16.00), România – Malta (ora 19.00), Suedia – Norvegia (ora 21.45)

*12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19.00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21.45)

*15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21.45)

*15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21.45)

*18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21.45)

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG