ANALIZĂ Cum va arăta 2015 în tenis? Simona Halep şi Maria Şarapova o “vânează” pe Serena Williams

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep, Serena Williams, Maria Şarapova

Primele turnee ale anului pot “trăda” defăşurarea ulterioară a sezonului: Simona Halep şi Maria Şarapova au arătat excelent, Serena Williams e oscilantă şi poate pierde primul loc chiar de la Melbourne.

Maria Şarapova e decisă să atace locul 1 mondial al Serenei Williams, în vreme ce Halep şi-a propus să “o ia turneu cu turneu”, scopul final fiind o nouă prezenţă la Turneul Campioanelor de la Singapore, în epilogul sezonului.
Simona Halep a câştigat sâmbătă dimineaţa finala turneului de la Shenzen, după o victorie scurtă în faţa Timeei Bacsinszcky, consemnând astfel şi cel mai bun start de an din carieră. Până acum, românca prefera să-şi înceapă sezon pe continentul australian, şi de fiecare dată rezultatele au fost modeste, cu eliminări premature din competiţii. Şi în China, Halep a fost pusă în pericol în primul meci de Annika Beck, însă, odată, depăşit acest obstacol, ea a mers ceas până la câştigarea turneului de la Shenzen, aflat abia la a treilea an de viaţă. Primele două ediţii au fost câştigate de Na Li, chinezoaica reuşind apoi să joace finala la Australian Open. Ar fi un scenariu frumos şi pentru Halep, care a afirmat că nu vrea să pună presiune pe ea: “Deocamdată, am turneul de la Sydney, nu mă gândesc la Melbourne şi la ce aş putea realiza acolo. O să o iau meci cu meci, turneu cu turneu, aşa cum îmi propun pentru tot sezonul”. Contra elveţiencei cu sânge românesc Timea Bacszinszky, Halep a arătat perfect, în ciuda unei indispoziţii de ordin fizic, şi a câştigat în 62 de minute o partidă în care nu şi-a pierdut niciodată serviciul, ba chiar nu a avut de înfruntat nicio minge de break.

Apariţie extrem de sexy a Simonei la un party australian

Turneu mult mai greu la Sydney
La Sydney Apia International, Halep va intra în scenă direct în turul doi şi va da piept marţi dimineaţa cu jucătoarea cehă Karolina Pliskova (locul 22 WTA) . Competiţia de la Sydney e mult mai bine cotată ca Shenzen Open, fiind înscrise jucătoare din topul mondial: Kvitova, Kerber, Wozniacki sau Radwanska. Totuşi, Simona Halep e favorita numărul 1 a turneului, pentru că Serena Williams şi Maria Şarapova au preferat să-şi aloce o săptămână de pauză până la Australian Open (18-31 ianuarie), primul turneu de Grand Slam al anului.
Se menajează pentru Australian Open?
Rămâne de văzut dacă Halep va merge până la capăt şi la Sydney. Experienţa anterioară mai degrabă ne spune că nu. De câte ori s-a dus până în fazele superioare ale unui turneu, românca a ieşit de la următorul din tururile incipente. Şi cum Australian Open e incomparabil mai important decât Sdney Apia International, e posibil ca Simona să-şi păstreze forţele pentru Grand Slamul de la Melbourne, prima mare punere în scenă a forţelor tenisului.
Şarapova are şanse la primul loc chiar de la Melbourne
În paralel cu Shenzen Open, în Australia, la Brisbane, Maria Şarapova a deschis la rândul ei sezonul cu o demonstraţie de forţă. Rusoaica a trecut fluierând până în finală, unde a avut ceva dificultăţi cu Ana Ivanovici. “Masha” a pierdut primul set, dar a revenit în stilul casei pentru a se impune cu 6-7, 6-3, 6-3. Şarapova a declarat nici mai mult nici mai puţin că intenţia ei e să avanseze în clasament, adică, logic, să o depăşească pe Serena Williams. Ceea ce s-ar putea întâmpla chiar de la Australian Open, în anumite condiţii.  Diferenţa de 681 de puncte va fi surmontată de Şarapova dacă ea va câştiga la Melboune, iar Serena nu trece de semifinale sau dacă rusoaica va juca finala, iar americanca nu depăşeşte faza sferturilor de finală.
Serena cu două feţe
Scenariile de mai sus nu sunt fanteziste, ba chiar realiste dacă ţinem cont de ce au arătat cele două tenismene în acest start de sezon. Şarapova e sigură pe ea, pare pregătită fizic şi mental să atace Grand Slamul australian. Serena e capricioasă, schimbătoare de la un meci la altul şi chiar în interiorul aceluiaşi meci. Americanca a luat startul la Cupa Hopman, alături de John Isner, şi a jucat patru meciuri de simplu şi patru de dublu mixt. La simplu, ea a bătut-o pe Flavia Pennetta după ce a cerut o pauză de cafea. Apoi, a fost umilită de Eugenie Bouchard, pentru ca peste o zi să bată pe Lucie Safarova. În fine, în finala cu Polonia, ea a pierdut cu Agniezska Radwanska la simplu, dar şi partida la dublu mixt, meci în care şi-a pierdut cumpătul şi a dat de pământ cu racheta după o minge irosită uşor (VIDEO).
O zi proastă la Australian Open a Serenei Williams, “încununată” cu o eliminare, nu e exclusă, dacă ţinem cont de ritmicitatea crescută cu care aceste zile apar. Şarapova e la pândă, iar Halep, din umbră, poate şi ea să profite de războiul ruso-american pentru a urca în top, măcar un loc, dacă nu două.  
casete
Primele finale ale anului
Shenzen Open (China): Simona Halep – Timea Bacsinszky 6-2, 6-2
Brisbane (Australia): Maria Şarapova – Ana Ivanovici, 6-7, 6-3, 6-3
Auckland (Noua Zeelandă): Venus Williams – Carline Wozniacki 2-6, 6-3, 6-3
Cupa Hopman (Australia): Polonia (Radwanska, Janowicz) – SUA (S. Williams, Isner) 2-1

Începuturile de an ale Simonei Halep
2015: câştigătoare la Shenezn Open
2014: învinsă în turul I la Sydney de Madison Keys
2013: învinsă în turul II la Auckland de Agnieszka Radwanska
2012: învinsă în turul I la Brisbane de Kim Clijsters
2011: învinsă în sferturi la Auckland de Yanina Wickmayer
2010: învinsă la Australian Open în calificări

Drumul Simonei spre trofeul de la Shenzen

Turul 1: Annika Beck (Ger, 55)    4-6, 6-4, 6-3
Turul 2: Natalia Vihlyantseva (Rus, 584)    6-2, 6-2
Sferturi: Aleksandra Krunici (Ser, 84) 6-3, 6-3
Semifinale: Saisai Zheng (Chi, 97 )  6-2, 6-3
Finală: Timea Bacsinszky (Elv, 47)    6-2, 6-2

Top 3 WTA
Serena Williams 8016 p
Maria Şarapova 7335 p
Simona Halep 6531 p
 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent