Amintirile lui Paulo Coelho despre fotbal, Cupa Mondială şi Ronaldo: „E un imbecil. Mai bine îşi ţinea gura închisă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu peste 165 de milioane de cărţi vândute în întreaga lume, Paulo Coelho (66 de ani) este un scriitor de renume şi, ca toţi brazilienii, un îndrăgostit de fotbal. Într-un interviu acordat unei celebru săptămânal francez, Coelho a vorbit şi despre Mondialul pe care ţara sa natală îl va găzdui peste mai puţin de o lună, în care l-a criticat pe compatriotul Ronaldo, pentru o declaraţie mai veche.

Săptămâna trecută, Paulo Coelho a fost vizitat de jurnaliştii de la săptămânalul „Le Journal du Dimanche“. În vila sa din Geneva, unde locuieşte de opt ani, prolificul scriitor brazilian născut la Rio de Janeiro a radiografiat noul său roman, „Adulter“, cu puţin timp înainte de lansarea sa oficială în Franţa. 

Paulo Coelho a răspuns însă şi la întrebări care vizau Mondialul care începe luna viitoare în ţara sa natală.

Pasaje din interviul acordat pentru „Le Journal du Dimanche“

LJdD: Potrivit unui studiu, doi din primii trei cei mai cunoscuţi brazilieni sunt fotbalişti. Te surprinde?

Paulo Coelho: Credeam că muzicienii vor fi mai bine reprezentaţi. E un clişeu puţin ireal şi limitat, dar studiul a fost realizat de Massachusets Institute of Technology. În concluzie, e serios. Altfel, eu sunt clasat al doilea (între Pele şi Garrincha, şi înainte de fostul preşedinte al Braziliei, Lula). Sunt fericit şi mândru pentru acest lucru. Fotbalul e cel mai important şi mai bine împărtăşit lucru de către întreaga lume. Sunt dispus să plătesc bani în mod voluntar pentru a-l vedea la TV. 

Brazilia va găzdui CM în mai puţin de o lună. Cine va câştiga şi cine e favorita d-voastră?

Sper că Brazilia. Îi iubesc pe Marcelo şi Neymar. Sunt un suporter pasionat, câteodată îmi închid TV-ul de nervi, când lucrurile merg prost.  În 1994, la penalty-urile din finala cu Italia (n.r. - câştigată de Brazilia) am ieşit şi m-am plimbat pe plajă, încrezător în strigătele vecinilor. Inima mea nu a suportat calvarul. 

Care e prima amintire a d-voastră despre fotbal?

Finala de CM dintre Brazilia şi Suedia, din 1958. A fost 5-2 pentru noi, suedezii au marcat primii, apoi Vava şi Pele au replicat. Cred că aveam 10 ani. Explozia populară ce a urmat acestui titlu mondial mi-a arătat că fotbalul e un fenoment cu adevărat important. A fost primul nostru titlu, care a şters drama naţională din 1950 (n.r. – ţara gazdă Brazilia a pierdut finala în faţa Uruguayului).  

Va fi la fel şi acum dacă nu va câştiga Brazilia titlul?

Nu. Vor fi oameni pe stadion, dar şi mai mulţi oameni pe străzi, care vor protesta împotriva Mondialului. Contextul e foarte încordat. Au reapărut violenţele. Cupa Mondială putea fi o binecuvântare şi o perioadă de comuniune pentru noi, cum a fost pentru Franţa sau Germania. Dar e un dezastru. Ţara vrea să ne arate o faţă a turneului care nu e cea adevărată. E o ruptură, o prăpastie între guvern şi oameni. 

Veţi asista la meciuri?

Nu. O să privesc meciurile la TV, dar nu mă voi duce să asist la niciunul. Deşi am două bilete pentru mai multe meciuri, pentru că am făcut parte din delegaţia oficială, alături de Lula, Dunga şi Romario, când FIFA a ales Brazilia drept gazdă a CM. Dar sunt dezamăgit de ce a urmat de atunci. Puteam folosi banii pentru a construi altceva într-o ţară care are nevoie de multe, de spitale, şcoli sau un transport public mai bun. Ronaldo e un imbecil pentru că a spus că nu e rolul Cupei Mondiale să construiască aceaste infrastructuri. Mai bine îşi ţinea gura închisă...

Declaraţia lui Ronaldo a fost făcută în 2011, la scurt timp după ce atacantul brazilian a fost inclus în comitetul de organizare al CM. Ronaldo, care s-a retras de pe gazon chiar în 2011, şi-a retractat ulterior spusele, susţinând că vorbele sale au fost interpretate, scoase dintr-un context. 

Brazilia a fost cuprinsă de numeroase tulburări sociale şi manifestaţii, atât în ultimele zile cât şi în 2013, cu ocazia Cupei Confederaţiilor, eveniment considerat un preambul al CM.  Protestatarii au criticat costul uriaş al construirii stadioanelor pe care vor fi găzduite meciurile de la CM susţinând că aceste sume puteau fi folosite pentru îmbunătăţirea serviciilor publice. 

12 iunie - 13 iulie este perioada în care se va desfăşura turneul final în Brazilia

Citeşte şi 

Pele se teme că protestele din Brazilia vor afecta Cupa Mondială: „Fotbalul nu are nimic de-a face cu politicienii noştri hoţi şi corupţi!“

VIDEO „FIFA, întoarce-te acasă“. Proteste violente şi sute de arestări în Brazilia, cu mai puţin de o lună înainte de startul Campionatului Mondial

 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare