Amenzi-record de 200.000 de euro!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Badea şi Borcea au tăiat în carne vie. Mărgăritescu, Zicu, Boştină, Adrian Cristea, Alexe, Bratu şi N’Doye au totalizat sancţiuni istorice pentru fotbalul românesc. Dintre cei cinci jucători care au fugit din cantonament, doar Alexe are şanse să fie iertat. Ceilalţi nu vor mai juca niciodată pentru „câini“.

„Cutremurul" care a lovit Dinamo după meciul cu CFR Cluj din Cupă, când cinci jucători au fugit din cantonament, a fost urmat, aseară, de erupţia unui „vulcan" al amenzilor! Aşa cum au promis, Badea şi Borcea nu au avut milă de nimeni şi au anunţat o serie de sancţiuni-record pentru fotbalul românesc.

Jucătorii au fost împărţiţi în două categorii de acţionarii roş-albilor. Prima, cea a „greviştilor", a fost formată de Mărgăritescu, Zicu, Boştină, Adrian Cristea şi Alexe. Cu excepţia ultimului, care a fost salvat datorită vârstei sale (20 ani), ceilalţi nu vor mai îmbrăca niciodată tricoul lui Dinamo şi se ia în considerare excluderea lor şi din antrenamentele echipei.

Toţi au fost amendaţi cu 25 la sută din valoarea contractului. În ceea ce îl priveşte pe Alexe, conducătorii i-au transmis că va fi reprimit în lotul pregătit de Ţălnar dacă îşi cere scuze, în mod public, pentru ce a făcut.

Ultimatum pentru Bratu şi N'Doye

Cel de-al doilea grup, cel al „rebelilor", i-a inclus pe Bratu şi pe N'Doye. Şi aceştia au părăsit cantonamentul după eliminarea din Cupă, însă nu de capul lor, ci pentru că aşa a decis stafful tehnic. Oricum, nici Bratu, nici N'Doye n-au scăpat ieftin.

Amenda de 25 la sută din salariu s-a aplicat şi în cazul lor. Numai că, spre deosebire de Mărgăritescu, Zicu, Boştină şi Adrian Cristea, atacantul şi mijlocaşul au mai primit o şansă! Mai precis, un ultimatum. La prima abatere de la regulament, ei vor fi excluşi definitiv din lot. 

"Fugarii au trădat Dinamo! Vor plăti nu numai ei, ci şi părinţii şi copiii lor!"
Cristi Borcea
preşedinte executiv Dinamo

„Alegeţi: ori Dinamo, ori Becali!"

Episodul de după meciul cu CFR Cluj, atunci când Zicu, Mărgăritescu, Boştină, Alexe şi Adrian Cristea au părăsit cantonamentul, având „OK-ul" lui Ioan Becali (foto), va schimba sferele de influenţă la clubul din „Ştefan cel Mare". În războiul lor cu Florin Prunea, Victor şi
Giovani au sperat că vor triumfa, şantajându-i pe Badea şi pe Borcea prin fotbaliştii pe care îi reprezintă.

Pentru a se asigura că astfel de episoade nu se vor repeta şi pe viitor, acţionarii dinamovişti au ales să renunţe la jucătorii reprezentaţi de „Becali Sport". Având în vedere că 14 fotbalişti sunt în această situaţie, Badea şi Borcea n-au cum să-i dea afară pe toţi şi nici nu urmăresc acest lucru. În schimb, le vor propune o soluţie care să le permită să continue în „Ştefan cel Mare" şi din sezonul viitor:

„Rupeţi contractele cu fraţii Becali. N-avem cum să vă obligăm să faceţi asta. E doar o recomandare în cazul în care vreţi să jucaţi la Dinamo şi la anul". Primii care pot ţine cont de acest „sfat" sunt Pulhac şi Moţi. Celor doi le-au expirat contractele cu „Becali Sport". De aceea, Badea şi Borcea i-au chemat, ieri, într-o discuţie faţă în faţă, îndemnându-i să nu semneze alte contracte cu Victor şi Giovani.

Sumarul amenzilor dictate

JUCĂTOR    SALARIU    AMENDĂ

Ianis Zicu    220.000    55.000
Ousmane N'Doye    180.000    45.000
Florin Bratu    130.000    32.500
Andrei Mărgăritescu    100.000    25.000
Adrian Cristea    70.000    17.500
Gabriel Boştină    80.000    20.000
Marius Alexe    20.000    5.000

*sumele sunt exprimate în euro

Mai multe pentru tine:
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC