Alexandru Dedu, despre cazul de dopaj de la echipa naţională: „Sper să fie o eroare“ Cum a fost atenţionat de WADA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a susţinut, joi, o conferinţă de presă în care a vorbit de cazul sportivelor de la Corona Braşov suspectate că au apelat la o procedură interzisă de regulametul antidoping

Conform oficialului FRH,  Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a sesizat agenţia română de specialitate, ANAD, de acest caz.
 

"Am primit o adresă de la ANAD, în care am fost înştiinţaţi că trei jucătoare de handbal, dintre care două făceau parte din lotul naţionalei sunt susceptibile de a fi urmat o procedură interzisă de Agenţia Mondială Antidoping. Am fost informat că această începere de investigaţie a fost demarată de WADA şi transmisă ANAD-ului nostru. Este primul caz de doping - mă exprim aşa cu toate că până la dovedirea acestui fapt, jucătoarele sunt nevinovate - din handbal şi experienţa noastră apropo de treaba asta tinde spre zero. Ne-am interesat să vedem despre ce este vorba, în condiţiile în care în mai puţin de 48 de ore echipa naţională a României se urca în avion. Procedura este interzisă de WADA şi s-a luat decizia ca cele două sportive să nu mai facă parte din lot. A doua zi, au apărut suspiciuni suficient de întemeiate faţă de celelalte două jucătoare de la Corona care ar fi făcut şi ele aceeaşi procedură. Întrucât politica FRH, a COSR, a CIO este foarte clară faţă de aceste lucruri, s-a luat decizia ca şi celelalte două sportive să nu facă din lot. Nu ne putem permite să se aştearnă niciun fel de umbră pe imaginea echipei naţionale şi peste imaginea României din punct de vedere sportiv. Sper din tot sufletul ca acest lucru să nu fie confirmat de demersul pe care ANAD îl întreprinde, sper din suflet să fie doar o eroare", a spus oficialul FRH, citat de news.ro.

Alexandru Dedu a vorbit şi despre cum va afecta aceată situaţie acţiunea echipei la turneul final.

"FRH va face tot ce poate ca sportivele să sufere cât mai puţin din această nefericită întâmplare. Valoarea fetelor care au rămas acasă este foarte mare, făceau parte dintr-o strategie şi este destul de greu să schimbi echipa cu şapte zile înaintea CM. Şi logistic a fost greu, bilet de avion, echipament, cazare, nu suntem în Europa, mergem în Japonia şi sunt nişte proceduri. Prin Narcisa Lecuşeanu, am făcut o adresă la IHF, în care am cerut lămmuriri vziavi de această pocedură, presupun că IHF-ul a trimis o adresă către WADA pentru a vedea şi ni s-a sugerat <cu tărie>, ca să traduc din engleză, ca aceste jucătoare să nu ajungă la CM. Dacă vom avea cea mai mică şansă ca vreuna dintre jucătoare să ajungă în Japonia, va ajunge în Japonia şi aici mă refer la ridicarea oricărei suspiciuni apropo de acest subiect", a mai spus Dedu.

Dedu a precizat că obiectivul echipei naţionale feminine, de a se califica la turneul preolimpic de anul viitor, nu se schimbă, în ciuda acestor probleme de lot.

Selecţionerul naţionalei României, Tomas Ryde, a fost nevoit să renunţe întâi la Cristina Laslo şi Bianca Bazaliu, apoi la Eliza Buceschi şi Daria Bucur, toate de la Corona Braşov, după apariţia acestui scandal de dopaj. În locul lor au fost convocate Elena Dache, Patricia Vizitiu şi Anca Polocoşer.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică