Alcaraz l-a zdrobit pe Djokovici la Wimbledon: performanță fantastică atinsă de spaniolul de 21 de ani

0
Publicat:

Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, a câştigat duminică al doilea său titlu consecutiv la turneul de la Wimbledon, trecându-şi în cont al patrulea trofeu de Mare Şlem, după ce l-a învins pe sârbul Novak Djokovici, numărul 2 mondial, într-o reeditare a finalei de anul trecut, cu 6-2, 6-2, 7-6 (7/4), informează AFP.

Carlos Alcaraz. FOTO: Facebook

La 21 de ani, Alcaraz a câştigat deja US Open 2022, Wimbledon 2023 şi Roland-Garros 2024. 

La rândul său, Djokovici (37 ani) viza al optulea său titlu la Wimbledon (în zece finale), cu care ar fi egalat recordul elveţianului Roger Federer. Djokovici are în palmares 24 de titluri de Mare Şlem.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă