Al doilea caz de dopaj cu meldonium în sportul românesc. O sportivă care a fost de cinci ori la Olimpiadă, depistată pozitiv îşi va încheia cariera acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eva Tofalvi

După Mirela Lavric, atleta depistată pozitiv la campionatul Mondial de la Portland, un alt nume mare din sportul nostru a ajuns în această situaţie.

Este vorba despre Eva Tofalvi, participantă la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă, şi cea mai cunoscută practicantă de biatlon din România.

"Am avut o bronşită şi mi-a fost prescris acest medicament de către medic, am toate hârtiile de la doctor, mi s-a găsit şi un murmur cardiac. Mă voi retrage. Ştiam de 10 zile că am fost depistată pozitiv. N-am vrut să am un astfel de final de carieră", a declarat Tofalvi pentru site-ul mariustuca.ro.

 Eva Tofalvi are 37 de ani şi a participat la multe competiţii europene şi mondiale, cel mai bun rezultat fiind o victorie la Cupa Mondială.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort