Ajaccio nu se descurcă fără Mutu! Fără „Briliant”, pedepsit de antrenor, corsicanii au fost eliminaţi dramatic din Cupa Franţei de o echipă din Liga a III-a!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mutu a marcat patru goluri pentru Ajaccio în acest sezon

Adi Mutu, exclus din lotul echipei sale pentru că a întârziat la reunirea echipei, n-a putut să-şi ajute colegii în meciul cu Rouen, câştigat de gazde după loviturile de departajare, 2-1 (1-1).

Cu toate problemele pe care le creează Mutu, Ajaccio arată că nu se poate descurca fără vedeta sa. Românul nu a fost convocat de antrenorul Emon pentru meciul din Cupa Franţei cu Rouen, sancţionat fiind pentru că şi-a prelungit fără acordul clubului vacanţa de Sărbători cu două zile.

Fără Mutu, Ajaccio a suferit o eliminare ruşinoasă, în faţa unei echipe de Liga a III-a. Formaţia românului a egalat în ultimul minut al timpului regulamentar de joc, prin Cavalli, dar apoi a fost învinsă după loviturile de departajare.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort