„Ai un şobolan sub scaun!“ Cum şi-a cunoscut Serena Williams soţul şi de ce au ales să facă nunta pe 16 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serena Williams şi Alexis Ohanian au devenit soţ şi soţie joi, 16 noiembrie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la New Orleans.

Revista Vogue este cea care a avut exclusivitatea pentru fotografiile de la nuntă, dar a scris şi o poveste foarte frumoasă despre cei doi însurăţei, preluată de doartenis.ro. 

Povestea lor de dragoste  a început la Roma, anul trecut, şi ar putea fi oricând scenariul unui film romantic. Chiar dacă este recunoscută ca o femeie disciplinată, Serena este o persoană care nu agreează dimineţile, aşa că sare de regulă peste micul dejun. Totuşi, ea auzise atâtea cuvinte frumoase despre micul dejun de la Hotelul Cavalieri, unde a stat pe perioada turneului de la Roma, aşa că într-o dimineaţă s-a dat jos din pat mai devreme şi, împreună membrii echipei ei, a coborât la masa. Au ajuns însă la cinci minute după închiderea bufetului, aşa că s-au aşezat la o masa de la piscină, unde au comandat à la carte. Alexis se afla în acelaşi hotel. El participa la o conferinţă la Roma. În acea dimineaţă decisese şi el să verifice dacă laudele aduse bufetului de la hotel sunt întemeiate numai că şi el a ajuns după închidere. A ales şi el varianta unei mese la piscină, întâmplător chiar cea de lângă cea la care se aflau Serena şi însoţitorii săi. Avea intenţia să comande un suc de fructe şi să stea cu ochii în prietenul lui nelipsit, laptopul – e cunoscut ca ”primarul Internetului”.

Deranjată că un necunoscut stă atât de aproape de ei şi poate trage cu urechea la ce vorbesc, prietena Serenei, Zena, a început să îl necăjească pe Alexis, spunându-i că are un şobolan sub scaun şi că trebuie să se mute. ”Am fost foarte deranjată că s-a aşezat chiar lângă mine”, îşi aminteşte Serena. ”Erau atâtea mese libere”! Chiar dacă nu a fost primit bine, Alexis a ieşit foarte elegant din situaţie, spunând că este din Brooklyn şi a văzut o grămadă de şobolani, aşa că nu-l deranjează. Serena a început să râdă şi l-a invitat la masa lor. El a fost amabil şi a acceptat, dar nu era sigur că persoana aceea era chiar Serena sau doar semăna cu ea.

Alexis nu avea nici o treabă cu tenisul. Prima dată când a văzut-o jucând pe Serena a fost în acea celebră imagine de pe Instagram cu greşeala de picior a ei. Dar nu a contat. Cei doi au început să iasă. Prima dată când ea l-a invitat să vină să o vadă la Roland Garros el a ştiut că este un pas important. Dar s-a gândit: ”Ce s-ar putea întâmpla rău? Cunosc oameni în Paris, aşa că dacă nu merge, voi avea o poveste minunată să le spun prietenilor despre cum era să devin iubitul Serenei Williams”. Serena a apreciat la el optimismul şi prima lor întâlnire a însemnat pur şi simplu o plimbare prin ”Oraşul Luminior” fără destinaţie. De atunci au format o pereche.

Au trecut 18 luni până când vedeta Internetului a cerut-o în căsătorie. ”Am venit acasă şi am găsit bagajele făcute şi nu aveam nici o idee unde mergem până am ajuns la avion”, a recunoscut Serena. ”Alexis m-a dus la Roma, unde ne-am aşezat exact la aceeaşi masă la care ne-am întâlnit. Amândoi eram foarte emoţionaţi dar de asemenea entuziasmaţi că facem un asemenea pas. A fost ceva extraordinar”, a povestit tenismena americană. Ea a dezăluit şi un amănunt emoţionant, semn că Alexis nu a uitat nici un amănunt legat de prima lor întâlnire: a pus pe masa şi un şoricel de plastic.

Serena a explicat că nunta a avut loc în New Orleans deoarece Alexis şi-a dorit mereu acest lucru. ”E oraşul lui favorit din afara Brooklynului. Are o puternică influenţă europeană. E amuzant şi are o mâncare extraordinară. Locaţia – Centrul Contemporan de Artă din New Orleans – am ales-o amândoi. Sunt pasionată de pictură şi de artă, aşa că m-am simţit normal să o facem într-un astfel de loc”.

Data în care a avut loc nunta, 16 noiembrie, nu a fost aleasă întâmplător. Mama lui Alexis a decedat în urmă cu 9 ani chiar în această zi. ”Era ziua ei şi am vrut ca astfel să fie prezentă cu noi la nuntă”, a explicat Serena Williams. ”Desigur, ne-am fi dorit să o avem alături de noi, dar alegându-I ziua de naştere ca zi a căsătoriei a fost un fel frumos de a o avea printre noi în această zi importantă”.

Serena Williams a vrut ca organizarea să nu fie una tradiţională, aşa că a decis ca invitaţii să asiste la ceremonie nu de pe scaune, ci de pe canapele. Înaintea ceremoniei, toţi invitaţii au privit la televizoare un scurt video cu povestea de dragoste dintre Serena şi Alexis. Domnişoarele de onoare au intrat în scenă în aplauze şi au purtat rochii făcute de Galia Lahav. La ceremonie a participat şi Chip, căţelul rasa Yorkshire terrier, care a avut propriul smoching.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!