Adrian Socaciu, preşedintele Institutului Sportiv Român (ISR): Se impune demisia de urgenţă a ministrului Ioana Bran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Socaciu, preşedintele Institutului Sportiv Român, consideră că Ioana Bran este total nepregătită pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului şi trebuie să-şi dea demisia de urgenţă. După şase luni de mandat rezultatele lipsesc cu desăvârşire, iar problemele se acutizează.

"Ministrul Ioana Bran este total depăşită de funcţia pe care o ocupă, iar motivele demisiei sunt multiple. În primul rând, Ministerul Tineretului şi Sportului nu a reuşit să-şi cheltuie banii pe care îi avea în buget, fapt ce a dus la o rectivicare negativă de 10 milioane de lei. Acest lucru este foarte grav în contextul în care Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) a reclamat inechităţile salariale din sistem şi a cerut măsuri urgente. Mai mult, Direcţiile Judeţene de Tineret şi Sport, cluburile sportive, federaţiile sportive, complexele naţionale, taberele au nevoie urgentă de investiţii. În al doilea rând, programe importante pentru sportul românesc precum Campionii României sau România în Miscare au fost abandonate sau cel mult tratate cu indiferenţă”, a precizat Adrian Socaciu, preşedintele ISR, într-un comunicat.

Adrian Socaciu subliniază faptul că dacă domeniul tineretului şi sportului ar fi fost tratat cum scrie în programul de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE situaţia nu ar fi ajuns atât de dezastruoasă.  

„Sportul românesc se află în moarte clinică,  iar puţinele rezultate pe care încă le mai obţinem vor dispărea şi ele dacă acest domeniu nu este tratat cu atenţia necesară. Bani sunt şi se găsesc, problema este însă lipsa de viziune si interes pentru sport”, a subliniat Socaciu.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple