Adrian Mutu: „Trebuie să începem de la zero să construim echipa naţională de fotbal, fără Mutu, fără Piţurcă. Sunt atâţia antrenori buni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu. FOTO: Arhivă Adevărul.

Adrian Mutu a afirmat, marţi seară, la finalul meciului România - Grecia, încheiat cu un egal, că antrenorul echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, este „primitiv” în pregătirea unei partide şi că ar trebui să demisioneze de la conducerea tehnică a selecţionatei României după ratarea calificării la Campionatul Mondial de fotbal din 2014, potrivit Mediafax.

„Acum ar trebui să începem de la zero. Fără Mutu, fără Piţurcă, totul de la zero şi să creştem. Avem atâţia antrenori buni, Olăroiu, Reghecampf, Contra, Petrescu. Şi cu jucători noi să începem să construim. Altfel ce facem? Nu era important să fiu eu pe teren cu Grecia. Nu e vorba numai de mine, ci şi de Ştefan Radu, de Rădoi, de Săpunăru, de Sânmărtean şi chiar Chivu”, a declarat atacantul  Adrian Mutu, pentru postul Digi Sport.

Tot acesta a menţionat că Victor Piţurcă a subminat interesul echipei de fotbal a României din cauza orgoliului.

„Aici nu e un război între mine şi Piţurcă, vorbesc în calitate de jucător care a făcut parte din echipa naţională. Eu cred că Piţurcă a pus orgoliul său mai presus de interesul sportiv al României”, a precizat Mutu.

Tot el a mai spus ca Piţurcă este „primitiv” în ceea ce priveşte pregătirea unui meci al selecţionatei româneşti de fotbal.

„Piţurcă e primitiv în tot ceea ce însemnă pregătire. E foarte bun selecţioner, recunosc. Dar au trecut anii peste el. Dacă începem o şedinţă video înainte de meci cu Ungaria cu faptul că Ungaria are 2 milioane de locuitori şi 700.000 de metri pătraţi. Asta e pregătire? E din anii ’50-’60. Aşa începea o şedinţă video, da. O spun eu, dacă nu mă credeţi pe mine să îi întrebaţi pe ceilailţi dacă au curaj să spună”, a menţionat atacantul.

Exemplul lui Adrian Mutu a continuat cu echipele de fotbal ale Andorrei si Olandei.

„Câteodată ne uităm la aceleaşi meciuri de mai multe ori. Meciurile adversarelor noastre. Iar şedinţele durează patru ore. Când jucăm cu Andorra, ne spune că e o echipă foarte bună şi să nu o subestimăm. Iar dacă jucăm cu Olanda atunci ne spune că e o echipă foarte, foarte bună. Deci toate sunt foarte, foarte bune. Şi după aia e linişte totală o oră şi jumătate cât durează un meci”, a mai precizat Adrian Mutu.

Declaraţiile dure ale „Briliantului” au continuat la adresa lui Victor Piţurcă, afirmând că deşi a dorit să joace, selecţionerul nu l-a admis pe Mutu în lot.

„Am simţit că am vrut să fiu acolo la naţională, dar nu am fost lăsat. Nu vreau să spun că eu trebuia să fiu în primul unsprezece, dar puteam să fiu în lot. Pentru că naţionala avea nevoie şi de rezerve cu experienţă. Piţurcă a zis după meci cu Grecia că nu avem jucători de valoare pe banca de rezerve. Păi i-a omorât pe toţi de pe banca de rezerve. Şi a zis că a adus şi el oamenii pe care i-a avut. Păi atunci printre toţi proştii ăia nu putea să fie şi Adi Mutu un alt prost?', a declarat Mutu la Digi Sport.

Atacantul a mai afirmat că îşi doreste şi un meci de retragere, care să aibă loc la prima reprezentativă condusă de un nou selecţioner.

„Eu nu mai sunt viitorul naţionalei la 35 de ani. Dar cât timp e Piţurcă eu n-o să am loc la echipă. Dacă vine un alt antrenor, poate mai am şi eu un loc de un meci de retragere. Eu nu spun să-şi dea Piţurcă demisia şi să vin eu la naţională, la 35 de ani. Să fim serioşi. O zic pentru binele echipei naţionale”, a mai declarat Adrian Mutu, la Digi Sport.


Citeşte şi:

FOTO România - Grecia: 1-1. „Tricolorii“ şi-au luat „adio“ de la CM din Brazilia. Urmează demisia lui Victor Piţurcă? România a obţinut doar un egal marţi seară, împotriva Greciei, şi acela survenit în urma unui autogol al oaspeţilor. Cei 53.174 de spectatori au fost suficienţi pentru stabilirea unui record de asistenţă, însă nu şi pentru calificare. Astfel, selecţionata lui Victor Piţurcă şi-a luat gândul de la Campionatul Mondial din 2014, organizat în Brazilia, la Rio, bifând încă un turneu final de la televizor.

Grecia se duce la Rio, România rămâne acasă. Explicaţiile lui Victor Piţurcă şi ale jucătorilor, după meciul de baraj România a încheiat la egalitate manşa secundă din meciul de baraj cu Grecia (1-1), rezultat care le-a asigurat „tricolorilor“ încă un turneu final văzut de acasă.

Mutu l-a făcut dictator pe Piţurcă şi a explicat de unde a pornit conflictul cu selecţionerul: „Pune interesele personale mai presus de orice“ Adi Mutu a făcut declaraţii dure la adresa lui Victor Piţurcă, imediat după finalul partidei cu Grecia. „Briliantul“ a acuzat că selecţionerul este un veritabil dictator şi că a pus interesele şi orgoliul personal mai presus de orice.

Adrian  Mutu l-a criticat vehement pe Victor Piţurcă: „Are metode din anii '50-'60 şi un stil dictatorial“ Lăsat pe dinafara lotului pentru meciul de baraj pe care România l-a disputat împotriva Greciei, Adrian Mutu l-a atacat pe Victor Piţurcă într-o manieră neobişnuită.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima