Adrian Mutu lasă Rapidul chiar înainte de startul sezonului. A anunțat conducerea cu cine negociază

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Mutu, antrenorul Rapidului, a anunțat conducerea clubului din Giulești că negociază cu Neftchi Baku, echipa care l-a dat afară pe Laurențiu Reghecampf la finalul sezonului trecut.

Adrian Mutu, convins de banii azerilor. Foto Sportpictures

Formația din Azerbaidjan a terminat pe locul 4 în sezonul trecut din campionat și a pierdut finala Cupei, cu Reghe pe bancă. La finalul stagiunii, azerii l-au demis pe român, care mai avea un an de contract și acum sunt în căutarea unui nou antrenor care să-i aducă titlul. Azerii s-au oprit la Adrian Mutu, căruia i-au oferit un salariu stagional de 600.000 de euro, de 4 ori mai mult decât antrenorul câștigă la Rapid.

Negocierile dintre cele două părți sunt în toi, lucru anunțat chiar de Mutu, într-o discuție cu conducerea clubului giuleștean. El nu a cerut încă rezilierea contractului, pentru că încă nu a ajuns la un acord cu azerii.

Conducerea l-ar vrea plecat

Cum rezultatele Rapidului nu sunt pe măsura pretențiilor oficialilor și fanilor vișinii, Dan Șucu și compania i-au dat voie lui Mutu să negocieze cu Neftchi Baku, ba chiar i-au transmis că îl vor lăsa să plece liber de contract dacă părțile ajung la acord, deși antrenorul are clauză de reziliere.

Cum anul acesta a sărbătorit Centenarul, Rapid a anunțat că se va bate la titlu în sezonul viitor. Însă înfrângerea din ultimul meci de pregătire, 1-4 cu Slovan Bratislava, precum și jocul care a lăsat de dorit în meciurile-test, îi fac pe conducătorii clubului giuleștean să nu se opună plecării lui Adrian Mutu.

Trei nume pentru banca tehnică a Rapidului 

Ba chiar aceștia au două variante de rezervă, Marius Șumudică și Cristiano Bergodi, ambii liberi de contract. Recent a apărut și o a treia variantă, Daniel Isăilă, care a plecat după trei ani petrecuți la Baniyas, în Emiratele Arabe Unite.

Isăilă este un antrenor bine-văzut de cunoscători, el fiind cel care a pus bazele celei mai bune naționale de tineret din ultima vreme, cea care a ajuns în semifinalele Europeanului U21 din 2019. Atunci, el a plecat chiar înainte de turneul final, în locul său Mirel Rădoi culegând laurii celei mai bune performanțe la nivel de națională din ultimele decenii pentru România.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul