Adrian Mutu a vorbit despre transferul lui Ciprian Tătăruşanu la Fiorentina: "Sunt sunat de toţi de acolo pentru el"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Mutu a revenit la Petrolul din vacanţa pe care apetrecut-o în Republica Dominicană  şi spune că e gata să atace titlul cu gruparea ploieşteană.

"Cred că în sezonul viitor vom avea mai multă experienţă, am învăţat din greşelile de anul trecut. Sunt aceleaşi echipe care se bat pentru titlu. Sper să ieşim învingători, obiectivul nostru este câştigarea titlului, Cupei României şi Cupei Ligii. Cred că în afară de cele trei echipe de anul trecut, care s-au bătut la titlu, Petrolul, Steaua şi Astra, va încerca şi Dinamo. Dar nu ştiu câtă forţă va avea. Noi ne dorim foarte mult titlul şi cred că în momentul de faţă suntem echipa cea mai valoroasă din Liga I.Vedem dacă va fi ultimul meu an în fotbal. În primul rând îmi doresc să fiu sănătos, să nu mai am ghinioanele din sezonul trecut. Vom vedea ce se întâmplă. Vreau să fiu sănătos să ajut echipa să câştige titlul. În rest, câte goluri voi marca vom vedea". 

Declaraţiile integrale ale lui Adrian Mutu

Mutu a vorbit şi despre transferul lui Tătăruşanu la Fiorentina, fosta sa formaţie. "Ciprian se va simţi extraordinar la Firenze. Chiar dacă Neto este un portar foarte bun şi un concurent pe măsură, Fiorentina l-a luat pe Tătăruşanu pentru a fi titular. Cei de acolo m-au întrebat de Ciprian. În plus, m-au sunat toate televiziunile şi radiourile de pe acolo.Toţi mă întreabă de el iar eu am vorbit foarte frumos despre el că doar este un român de-al nostru", a conchis Mutu.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu