Adrian Mutu a dezvăluit care au fost jucătorii care i-au marcat cariera: ,,Dacă ai reuşit să furi ceva de la fiecare, înseamnă că poţi ajunge un bun fotbalist“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Mutu (37 de ani) a acordat un interviu pentru site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal, iar printre subiectele abordate s-au numărat viitoarea meserie, jucatorii care i-au influenţat cariera de fotbalist, meciul său de retragere şi motivul întoarcerii în România.

"Am învăţat foarte multe lucruri de la foştii coechipieri, indiferent de echipă. Pot începe cu Jean Barbu, de la Piteşti, apoi Hagi, Dorinel Munteanu, Viorel Moldovan, Ganea, la Inter, Ronaldo, Vieri, Baggio. Sunt jucători mari, iar dacă ai reuşit să furi ceva de la fiecare, înseamnă că poţi ajunge un bun fotbalist. Atunci când vedeam pe cineva mai bun ca mine, încercam să învăţ, să imit, să copiez stilul", a spus Mutu pentru sursa citată. Fotbalistul român cu cele mai multe goluri marcate în campionatul Italiei a vorbit şi despre visul său de a deveni antrenor, la care a început deja să lucreze. Merge la cursuri, dă examene, dar în primul rând şi-ar mai dori să mai joace fotbal. "Ştiţi că este o dorinţă a mea de a mă face antrenor, după ce închei cariera de fotbalist. Mă duc la cursuri, dau examene, ca toată lumea. Dar, în primul rând, mai vreau să joc. Până în vară sau poate după o nouă experienţă în India, unde mi-a plăcut să evoluez. Încerc să învăţ, să prind de la fiecare antrenor cu care mă antrenez, iar atunci când va fi timpul voi aplica propria filosofie, cum văd eu fotbalul. Dacă în trecut, întrebam antrenorii lucruri referitoare la joc, acum mă interesez de abordarea psihologică, de motivarea jucătorilor. Nu mă gândesc la o carieră de conducere, conducător de club, vreau să rămân în teren, îmi place să fiu cu echipa. Îmi place prea mult fotbalul, vreau să stau cât mai mult aproape de acest sport", a declarat fotbalistul care se află la egalitate cu Hagi (35 degoluri) pe primul loc în topul marcatorilor pentru prima reprezentativă.  Adrian Mutu vrea un meci de retragere între naţionala României şi Fiorentina, echipele la care a reuşit să producă cel mai mare impact din carieră, pe Arena Naţională. Despre întoarcerea în România, Mutu susţine că este locul perfect unde putea demonstra faptul că merită să fie convocat la echipa naţională, pentru Euro 2016, aproape de selecţioner. "Mie îmi place România, îmi place să joc la noi în ţară, mă atrage locul acesta! Un scop, un vis al meu, însă, este de a prinde Europenele şi unde aş fi putut demonstra că merit acest lucru, decât în România, aproape de selecţioner? Sper să fiu la capacitate maximă din punct de vedere fizic, să joc aşa cum îmi doresc şi să pun probleme selecţionerului în momentul alegerii jucătorilor pentru turneul final. Poate este şi ultima provocare din cariera mea, cred că merită să-mi joc această şansă, chiar dacă mulţi nu cred în aşa ceva. Important este că cred eu şi cei care sunt în jurul meu, coechipierii, familia. Atât părerile negative, cât şi cele pozitive mă motivează în aceeaşi măsură", a conchis jucătorul, citat de Mediafax. 

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG