Adrian Cruciat şi echipa lui pregătesc un nou talent pentru tenisul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Cozma

Faptul că echipa alcătuită din Adrian Cruciat, Artemon Apostu-Efremov şi Adrian Gavrilă a contribuit la obţinerea succeselor Irinei Begu deja nu mai reprezintă un secret.

 Când au început să lucreze cu  Irina, ea se situa în jurul locului 70 WTA, iar acum a acces pe locul 27 WTA. Apoi, sunt cunoscute rezultatele obţinute de această echipă cu jucătoare precum Alexandru Cadanţu, cu care a ajuns până pe locul 66 WTA sau cu Elena Bogdan.
Însă, unul din visele acestei echipe de antrenori este să revigoreze şi tenisul românsec masculin, care, în ultimii ani, nu a prea excelat în rezultate. Astfel, ei l-au descoperit pe Daniel Cozma, un tânăr de mare perspectivă, pe care au început să-l pregătească pentru marea performanţă.
„Daniel este un dedicat şi pasionat de tenis, tenace şi muncitor, are o deplasare foarte bună şi luptă pentru fiecare punct. Sperăm să îl ajutăm să facă trecerea spre tenisul mare”, spun membrii echipei despre puştiul de 18 ani. În palmaresul lui Daniel, se află, printre altele, un titlu de campion naţional de dublu la 12 ani, unul de vicecampion naţional, câştigat la vârsta de 16 ani şi titlul ITF G4 Abu Dhabi Country Club. Cea mai buna clasare ITF juniori a lui Daniel, care este un mare fan Novak Djokovici, a fost locul 171, în mai 2016, el jucând doar 10 turnee în ultimul an.
Daniel Cozma concurează zilele acestea alături de sportivi din Argentina, Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Elveţia, Irlanda, Siria, Belgia, Olanda şi, bineînţeles, România la cel mai puternic turneu internaţional ITF. Este vorba de ediţia a treia a Vitality Open Tour, dotat cu premii în valoare de 10.000 $, care se dispută în cursul acestei săptămâni la moderna bază Tenis Club din Curtea de Argeş.
„Curtea de Argeş va fi şi anul acesta capitala tenisului. Am început cu Press Cup, continuăm cu ITF Vitality Open Tour, aflat deja la a treia ediţie şi urmează Arges Cup, European Summer Cups şi trofeul Victor Hănescu. Dr. Oetker România este un susţinător activ al tenisului românesc, sprijinind performanta de peste 12 ani. Ne-am implicat continuu în competiţii de mare anvergură cu jucători de top din întreaga lume, precum WTA – BRD Bucharest Open, Fed Cup, Cupa Davis sau Dr. Oetker Junior Trophy”, a declarat Ioan Cozma, Director General Dr. Oetker România.
Pe  site-ul Turneului – http://www.astenisclub.ro/vitalityopentour/, cât şi în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars se vor regăsi ştiri şi informaţii actualizate pe toată durata desfăşurării competiţiei.
Partenerul oficial Vitality Open Tour este Dr. Oetker România – Musli Vitalis, iar organizatorii turneului Tenis Club Curtea de Argeş si Federaţia Română de Tenis. Turneul face parte din calendarul competiţional al ITF Pro Circuit. Ediţia 2016 se bucură de sprijinul sponsorilor: Karcher, Steinel, Râureni, Consiliul Local Curtea de Argeş, Consiliul Judeţean Argeş, Hotel Posada, Păstrăvăria Brătioara, Aldis, Vodafone. Parteneri media: Radio Argeş Expres si Ziarul Argeş Expres. Promotorul turneului este SCG-Smart Corporation Group.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor