Adrian Cristea, gata să bifeze toate echipele capitalei. Fotbalistul este în probe la Rapid, unde va juca un amical

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dornic să lase în urmă experienţa de la Steaua, unde nu a impresionat, Adrian Cristea negociază acum un transfer la Rapid. Dincolo de situaţia financiară cel puţin delicată a clubului, fotbalistul ar putea înregistra totuşi un progres: să prindă primul 11 sau măcar să joace constant.

O prezenţă activă mai mult în tabloide, decât pe teren, Adrian Cristea a ajuns la 30 de ani şi este în acel moment al carierei în care trebuie să-şi asigure un contract pe termen cât mai lung posibil. Aşa se face că mijlocaşul ofensiv nu s-a arătat deranjat de condiţiile dificile de la Rapid, echipă pentru care ar putea evolua în curând. Deocamdată, va fi sub comanda lui Ionel Ganea într-un meci amical, programat chiar miercuri seară, potrivit dolce-sport.ro.

Cunoscut, în principal, pentru cele cinci sezoane petrecute în Ştefan cel Mare, Adrian Cristea nu a fost inspirat în privinţa transferului la Steaua, atât pentru susţinătorii echipei, cât şi privind bilanţul fotbalistului: nouă meciuri şi un o singură reuşită, existând în lotul roş-albaştrilor inclusiv fundaşi care au o medie e goluri mai bună. Dacă mutarea la gruparea din Giuleşti se va realiza, Adrian Cristea se va alătura listei fotbaliştilor care au bifat toate trei echipele (cunoscute) din capitală: Steaua, Dinamo şi Rapid. Dintre aceştia amintim Jean (Ion) Vlădoiu (45 de ani), Bogdan Stelea (46 de ani), Adrian Matei (46 de ani), Sabin Ilie (39 de ani), Valeriu Bordeanu (37 de ani) sau George Galamaz (33 de ani).

Culisele transferului ratat de Steaua: Younés Hamza a preferat campionatul bulgar, în detrimentul celui românesc

Primele declaraţii date de Nicandro Breeveld, cel mai nou transfer al Stelei

Mai multe pentru tine:
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul