Adevărul Live: ASA Tg. Mureş e noul lider în Liga I şi are şansa de a deveni campioană. Mai poate spera Steaua la ceva?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ASA Tg. Mureş a reuşit aseară să învingă pe Steaua, chiar în Ghencea, şi conduce în clasamentul Ligii I, cu cinci etape înainte de final.

 

Jurnaliştii Iulian Anghel şi Alexandru Ştefan, de la Adevărul, şi Gigi Stancu, de la Click!, au dezbătut utimele evenimente din Liga I şi vor analiza şansele celor două contracandidate la titlu. 

Narcis Răducan, managaer ASA: "Avem 51 la sută şanse să luăm titlul, dar se pot întâmpla multe. Este o luptă a detaliilor. Suntem foarte preocupaţi de recuperarea jucătorilor, pentru că la mai puţin de trei zile ne va vizita o echipă mai tânără, mai imprevizibilă, Viitorul.

"Bugetul echipei e de 3-4 milioane, ca al unei echipe care rvea să scape de la retrogradare. Am redus 15 puncte între noi şi Steaua, dar avem posibilităţi financiare reduse. Cei de la Steaua sau de la Astra, de exemplu, au salarii de trei ori mai mari.

La cum joacă Zicu, nu mai are importanţă dacă are kilograme în plus sau nu. Zicu nu e cu nimic mai prejos ca Teixeira sau Cernat şi e şi puţin mai tânăr. Era de preferat să aibă mai puţine kilograme, dar dacă aşa e el eficient nu e nicio problemă".

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG