Adebayor va juca două săptămâni gratis pentru a-şi plăti amenda de la Tottenham

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emmanuel Adebayor a fost sancţionat de Tottenham FOTO EPA

Emmanuel Adebayor a revenit cu întârziere la antrenamentele susţinute de Tottenham, fapt care-l va costa pe atacantul togolez salariul pe două săptămâni.

Cele trei ore trecute peste termenul la care trebuia să se prezinte la club îl vor „scuti“ pe Adebayor de 160.000 de lire sterline, astfel încât va munci o jumătate de lună gratis. 

Fotbalistul fusese plecat la Cupa Africii pe Naţiuni, unde naţionala sa a fost scoasă din competiţie în sferturile de finală de Burkina Faso, şi avea termen de revenire la club ziua de vineri, ora 15.00. Cu toate că londonezii au trimis un avion privat pentru a-l aduce din Africa de Sud pe Adebayor, atacantul în vârstă de 28 de ani a sosit în jurul orei 18.00.

Sâmbătă, fotbalistul nu a prins primul 11 în meciul cu Newcastle (2-1) şi a intrat pe teren în a doua parte a jocului ('69). Tottenham a obţinut victoria prin „dubla“ lui Gareth Bale şi ocupă locul patru în Premier League, la 17 puncte distanţă de liderul Manchester United.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”