Achiziţii la Petrolul. "Lupii galbeni" şi-au mai luat doi fotbalişti din Uruguay

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima săptămână a perioadei de mercato, FC Petrolul a efectuat două transferuri importante, aducându-i sub comanda lui Răzvan Lucescu pe Rodrigo Pastorini şi Sebastian Gallegos, doi jucători sud-americani cu referinţe excelente.

Rodrigo Pastorini are 24 de ani şi este un jucător polivalent, iar în sistemul practicat de Petrolul poate evolua pe toate cele 3 posturi de mijlocaş ofensiv, dar şi ca vârf. În trecut, acesta a mai activat la Danubio, Penarol, formaţie alături de care a câştigat titlul în Uruguay în 2013, Racing şi Wanderers Montevideo. Înalt de 1,86 metri, Rodrigo a participat la Campionatul Sud-American Under 17, iar în ediţia trecută a întrecerii interne a marcat 11 goluri, principalele sale calităţi fiind tehnica foarte bună în regim de viteză, viziunea şi jocul aerian.

Sebastian Gallegos are 22 de ani, 1,73 metri şi loveşte balonul la fel de bine cu ambele picioare. Ultima dată la Como, în Italia, Sebastian este, de asemenea, un fotbalist polivalent, putând evolua atât în benzi, cât şi în spatele vârfului. Privit ca o mare speranţă a fotbalului uruguayan, Gallegos a fost internaţional de juniori, iar la Campionatul Mondial Under 17, din 2009, a fost golgheterul turneului, cu 5 reuşite în 4 meciuri.

Rodrigo şi Sebastian au jucat împreună la Penarol, ambii contribuind la câştigarea campionatului în 2013, iar acum vor avea ocazia de a evolua, din nou, împreună, dar la Petrolul. Primul va purta numărul 23, în timp ce al doilea, nefiind superstiţios, şi-a ales numărul 13.

La semnarea contractelor cu Petrolul, cei doi fotbalişti au fost asistaţi, ca şi în cazul lui Juan Angel Albin, de către agentul FIFA, Alfredo Regueira.

Sursa: fcpetrolul.ro

Mai multe pentru tine:
Grindeanu cere urgentarea discuțiilor privind reforma pensiilor pentru magistrați: „Pierdem timpul în acest moment”
Demi Moore: „Am făcut sport câteva ore în ziua în care mi s-a rupt apa!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Zeci de hoți de buzunare, prinși în Olanda cu ajutorul unui youtuber: „O mare bandă din România”. Ce spune poliția despre originea acestora
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
O crimă: ascunderea Adevărului de către Autorități