A venit cu 105 kg şi pleacă pe 600.000 de euro. Dinamo face un profit nesperat de pe urma lui Harlem-Eddy Gnohéré

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Harlem-Eddy Gnohéré

Harlem-Eddy Gnohéré este omul momentului la Dinamo. Francezul în vârstă de 27 de ani este golgheterul echipei, cu opt goluri în campionat şi alte patru în Cupa României, inclusiv unul marcat marţi seară în poarta Astrei Giurgiu.

Evoluţiile bune ale atacantului n-au rămas neobservate, iar Mircea Rednic, singurul care a insistat pentru aducerea sa, a recunoscut că este aproape imposibil să-l mai aibă sub comanda sa şi în retur.

Gnohéré este dorit insistent de o echipă din zona Golfului Persic, dispusă să plătească 600.000 de euro în schimbul său, dar şi de o formaţie din Turcia. “El are două oferte bune. Vom vedea după meciul cu CFR ce decizie se va lua. Poate ar trebui să mai pună ceva bani, pentru că e jucător de milion de euro. E o plăcere să-l antrenezi. Eu mi-aş dori să rămână, fiindcă se simte foarte bine la noi, dar când oferta e bună şi pentru jucător, şi pentru club, mai greu poţi să îl ţii. A venit în condiţiile în care a venit, nimeni nu credea în «Bizon», poate nici eu. Dar îl cunoşteam din Belgia, ştiam că e un atacant care nu iartă”, a explicat Mircea Rednic la finalul meciului cu Astra, în urma căruia Dinamo s-a calificat în semifinalele Cupei României.

Selymeş l-a dat afară de la Petrolul

Gnohéré, poreclit „Bizonul”, a făcut junioratul la Cannes şi Troyes, iar apoi a jucat mai mult în diviziile inferioare din Elveţia şi Belgia. În sezonul precedent a jucat 25 de partide pentru echipa belgiană Mons şi a marcat de 11 ori. Pe 5 iunie, Petrolul anunţa că l-a convins să semneze un contract valabil până în 2018. Antrenorul Tibor Selymeş n-a prea fost încântat de aducerea „Bizonului” încă de la început, mai ales că Gnohéré s-a prezentat la reunire cu 105 kilograme bătute pe muchie, în condiţiile în care, la cei 1,85 de metri ai săi, ar fi trebuit să aibă undeva între 80 şi 82 de kilograme. Pe 17 iulie, Gnohéré a ajuns la Dinamo, semnând un contract pe două sezoane, după ce Petrolul a refuzat să-l mai ţină. Selymeş anunţa că, după mai bine de o lună de antrenamente, atacantul n-a reuşit să slăbească decât până la 98 de kilograme. “Nu exageraţi! A venit cu 105, nu cu 108 kg. Dinamo spune că are 84 de kg? Poate dacă şi-a tăiat o mână”, a comentat ironic Selymeş la scurtă vreme după ce „Bizonul” a ajuns sub comanda lui Mircea Rednic.

Jignit în direct la televizor

Atacantul a avut probleme cu greutatea şi în Belgia. Fix din această cauză, atacantul a şi fost jignit în direct, în august 2013, într-o emisiune pe teme sportive găzduită de Belgacom. Consultantul Stéphane Pauwels a afirmat atunci că „«Bizonul» e gras ca un porc. Are 15 kilograme în plus”, motiv pentru care a şi fost dat în judecată ulterior de către fotbalist. „Vom vedea dacă acest Gnohéré va fi folosit pe post de atacant la Dinamo sau pe post de bodyguard”, spunea în vară şi fostul internaţional Dănuţ Lupu, când a fost întrebat despre campania de achiziţii a celor de la Dinamo.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate