A spălat trotuare pentru a avea bani să-şi scoată soţia în oraş! Povestea eroului Barcelonei din meciul cu Real Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luis Suarez

Barcelona a spulberat-o pe Real Madrid în returul semifinalelor Cupei Spaniei, învingând cu 3-0, după ce în tur scorul fusese 1-1.

Eroul catalanilor a fost uruguayabul Luis Suarez, autor a două goluri, care a poveste de viaţă impresionantă. Suarez a trecut prin multe încercări până să ajungă un fotbalist de top.

Luis Suarez provine dintr-o familie numeroasă şi are trei fraţi mai mici şi trei fraţi mai mari, însă doar el şi unul dintre fraţii mai mari au ajuns fotbalişti. Părinţii lui s-au despărţit când Luis avea 12 ani, însă el, deşi a rămas cu mama lui, este în relaţii foarte bune şi cu tatăl.  

În copilărie, spre adolescenţă, Suarez spăla trotuarele şi străzile din Montevideo pentru a face rost de bani, iar în timpul liber se antrena să devină jucător profesionist. Cu banii strânşi din această activitate şi-a scos, actuala soţie, care-i era prietenă din copilărie, pentru prima dată în oraş. Cei doi s-au căsătorit mai tâziu şi acum au trei copii: Delfina (10 ani), Benjamin (6 ani), Lauti (5 luni). Fiul cel mijlociu al lui Suarez este prieten cu Thiago, băiatul cel mare a lui Messi, ambii jucând la juniorii Barcelonei. 

Suarez este poreclit “El Pistolero”, adica Pistolarul, şi are reputaţia unui jucător indisciplinat. La vârsta de 15 ani a fost eliminat de pe teren pentru ca a lovit un arbitru cu capul în gură. Apoi, când a trecut la seniori, Luis Suarez a început să muşte, la propriu. Faza în care el l-a muşcat pe Chiellini, la Mondialul din 2014, a intrat în istoria fotbalului, dar înainte de asta el mai făcuse acest gest de câteva ori.

Luis Suarez are 31 de ani şi a jucat în cariera lui la Nacional Montevideo, Groningen, Ajax, Liverpool, iar din 2014 este la Barcelona, unde are contract până în 2022.

Suarez a jucat de 101 ori pentru Uruguay şi a marcat 53 de goluri.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO