A renunţat la toate! Gestul făcut de Lorena Balaci la 40 de zile de la moartea tatălui său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilie Balaci, fostul mare fotbalist al echipei naţionale şi al Universităţii Craiova, a încetat fulgerător din viaţă pe 21 octombrie, la numai 62 de ani.

Balaci şi-a lăsat familia în stare de şoc, decesul său fiind o grea lovitură pentru soţie şi cele două fiice. Lorena Balaci, fata cea mare a lui Ilie, nu-şi revine nici acum după pierderea tatălui ei. „Eu nu mi-am pierdut doar tatăl. Mi-am pierdut cel mai bun prieten. Eram foarte apropiaţi. Toate sărbătorile le făceam împreună. Eu până anul trecut am locuit la două case distanţă de părinţii mei. De Crăciun, ne strângeam toţi la masă la mama. Anul acesta nu vor fi sărbători pentru noi. Încerc să-mi revin pentru copii (n.r. Atanasie, 14 ani şi jumătate, şi Hristu, 19 ani), sora mea pentru fetiţa ei, iar mama pentru noi şi nepoţi. Eu şi mama nu putem să depăşim nici acum perioada de doliu, care se ţine 40 de zile. Eu mă îmbrac în continuare în negru. Am donat toate hainele colorate, nu mă mai fardez, evit să merg la petreceri, nu mai ascult muzică acasă, nu mai dansez şi nici nu mai râd ca înainte. Văd şi eu că nu mai sunt cea care eram. Anul 2019 nu vreau să-mi aducă neapărat ceva, ci îl rog să nu-mi mai ia. A fost cumplit”, a mărturisit Lorena pentru Click.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”