A refuzat Anglia ca să meargă la arabi: un colaborator al lui „Reghe“ a dezvăluit ce oferte a avut antrenorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Thomas Neubert (centru). FOTO: Răzvan Păsărică

Neamţul Thomas Neubert, preparatorul fizic care, în opinia multora, a contribuit decisiv la rezultatele excelente obţinute de Steaua, a povestit ce variante a avut Reghecampf, înainte de a semna cu Al-Hilal.

Laurenţiu Reghecampf a bătut palma cu vicecampioana Arabiei Saudite, semnând un contract pe doi ani, care conţine o serie de clauze prezentate, în premieră, de „Adevărul“.

Printre cei care îl voi însoţi pe tehnicianul de 38 de ani la Riad se află şi Thomas Neubert, iar acesta a povestit, la Dolce Sport, cum au decurs negocierile cu saudiţii. 

Ce a spus?

„Al-Hilal a venit aici cu directorul general, au stat o săptămînă în România şi am discutat zilnic. Ne-au dat de înţeles că au încredere în noi şi că ne pot oferi suportul de care avem nevoie“, a declarat neamţul.

Acesta a dezvăluit că, până să bată palma cu arabii, „Reghe“ a fost abordat şi de alte cluburi. „Al-Hilal a fost singurul club care ne-a dat impresia că ne vor doar pe noi, că discutau doar cu noi. Aveau 20 de antrenori pe listă, dar au discutat întâi cu Laur. Spre exemplu, alte cluburi din Premier League şi Bundesliga au manifestat interes faţă de noi, dar n-au discutat întâi cu noi. Negoiciau şi cu alţi antrenori în acelaşi timp. Şi acesta nu e respectul de care ai nevoie ca să te duci 100% la un club“, a adăugat Neubert.

„Adevărul“ a fost singurul ziar din România care a scris despre delegaţia saudită, care a venit în România pentru a-l convinge pe Reghecampf să preia Al-Hilal. Mai multe detalii aici:

*EXCLUSIV Rădoi „mediază“ negocierile „Reghe“ - Al-Hilal. Cât va câştiga antrenorul. Prima reacţie oficială

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi