A ascuns adevărul ca să poată juca handbal. Povestea Aureliei Brădeanu, jucătoarea de care ungurii s-au rugat în genunchi să evolueze la naţionala lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţine naţionale ale lumii au avut de-a lungul timpului o jucătoare aşa cum echipa României de handbal o are pe Aurelia Brădeanu.

Oricâte reconstrucţii s-au făcut în ultimii 17 ani la naţionala de handbal feminin, Aurelia, poreclită „Mica”, n-a lipsit din planurile antrenorilor şi la vară va avea şansa de a juca la a treia Olimpiadă, record absolut în handbalul românesc. De altfel, jucătoarea care va împlini 37 de ani pe 5 mai, este recordmena lotului feminin, participând la 16 turnee finale de Campionat Mondial sau European şi la două Olimpiade. Practic, din 1999 „Mica” a lipsit doar la Europeanul din 2008 şi la Mondialul din 2009, însă doar pentru că a născut un băieţel.
Aurelia Brădeanu a debutat la naţională, pe vremea când se numea Stoica, şi are în palmares un argint la CM 2005, un bronz la CE 2010 şi un bronz la CM 2015, plus două locuri patru, la CM 1999 şi CM 2007. Povestea ei de handbalistă a început imediat după Revoluţie, la Slatina, oraşul natal al Aureliei. La vreme a respectivă în şcolile din România însă se făcea sport, iar viitoarea jucătoare de talie internaţională şi-a dorit atât demult să joace handbal încât a minţit în privinţa anului naşterii. Antrenorul Gavril Cozma căuta fete născute în 1978, iar Mica era generaţia 1979. A ascuns acest lucru până când a fost nevoită să ducă certificatul de naştere pentru legitimare. „Îmi tremurau picioarele de frică. M-am dus şi l-am lăsat pe masă fără să mă uit la antrenor. Eram multe fete la antrenament şi unele urmau să rămână pe dinafară.  Am fost convinsă că voi fi exclusă pentru că minţisem”, a povestit Aurelia.
Handbal pe ascuns
După acest episod a urmat unul şi mai delicat. Părinţii nu era deloc încântaţi de ideea de a juca handbal, considerând că astfel ar neglija şcoala. Din acest motiv, timp de un an, Aurelia Brădeanu a mers la antrenamente fără ştirea lor. “Tata pleca la serviciu dimineaţa la sapte şi jumătate, iar eu mă trezeam înaintea lui, mă îmbrăcam şi mă băgam la loc în pat. Cum ieşea pe uşă, o zbugheam şi eu la antrenament. Numai că şi eu, şi el aveam acelaşi drum, dar, ca să nu ne întâlnim, eu ocoleam printre blocuri”, a dezvăluit handbalista. După aproape un an, ea a  trebuit să le spună părinţilor că practică handbalul.  “Trebuia să plecăm în cantonament şi nu aveam cum să plec de acasă. Antrenorul a venit şi a rezolvat situaţia, pentru că eu nu ştiam ce să le spun părinţilor, însă de atunci lucrurile au intrat în normal”, a mai spus cea longevivă handbalistă din naţionala României.
Ungurii au vrut să o naturalizeze


Cariera Aureliei Brădeanu a luat-o pe o pantă ascendentă încă de la juniori, iar în 1998 ea a devenit campioană europeană la tineret şi un an mai târziu campioană mondială la aceeaşi categorie. Evident, a urmat saltul la prima echipă, unde a debutat în 1999, dar şi un traseu spectaculos la echipele de club la care a evoluat, derulată pe traseul CSŞ Slatina – CS Oltchim – Rapid – Gyor- Oltchim – Corona Braşov – CSM Bucureşti. Cea mai bună perioadă a Aureliei a fost cea petrecută la Gyor, unde timp de şapte ani a fost un idol pentru tribune. Cu ea în echipă, Gyor a câştigat de şase ori campionatul, a jucat de patru ori în semifinalele Ligii Campionilor şi o dată în finală. În acea perioadă Federaţia Maghiară a încercat din răsputeri să o determine să accepte să joace pentru Ungaria, oferindu-i tot ce ar fi dorit ea, dar „Mica” a refuzat categoric.
Turneul Olimpic de la Rio, programat între 5 şi 21 august, va fi ultima competiţie mare din cariera Aureliei Brădeanu. Ea intenţionează să se retragă de la naţională după Olimpiadă, dar va continua să joace la echipa de club, acolo unde mai are contract până în iunie 2017.

Ryde i-a luat banderola
Din postura de cea mai veche jucătoare din lot, Aurelia Brădeanu a fost căpitanul echipei naţionale a României până în 2015. Suedezul Thomas Ryde a decis însă, înainte de Campionatul Mondial din decembrie, ca banderola să o poarte Valentina Elisei Ardean. Decizia a avut la bază faptul că HCM Baia Mare, unde joacă Ardean, dă cele mai multe jucătoare la lot, iar Valentina este liderul lor. Aurelia Brădeanu nu s-a supărat pentru hotărârea antrenorului suedez, spunând că ea joacă pentru România în orice condiţii.

4 jucătoare din actualul lot au fost şi la JO 2008: Aurelia Brădeanu, Valentina Elisei Ardean, Cristina Neagu şi Florina Chintoan

Meritau mai mult? Jucătoarele noastre au aflat care este recompensa pentru calificarea la Olimpiada de la Rio
 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune