9,8 milioane de euro aruncaţi pe apa sâmbetei? Oficialii lui Anderlecht sunt îngroziţi de ultimul joc al lui Stanciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Stanciu (dreapta)

Fostul stelist a devenit cel mai scump transfer din istoria campionatului belgian, însă, deocamdată, nu s-a adaptat la rigorile fotbalului de acolo.

Dacă Keşeru, un fotbalist în formă, n-a fost chemat la echipa naţională, în schimb, în linia mediană, Stanciu a rămas în vederile lui Daum, iar asta în ciuda prestaţiilor mai slabe de la Anderlecht.  

„Sper să-şi revină cât mai repede. După primul lui meci, cu Charleroi, toată lumea a zis: <<Wow! Ce jucător>>, însă la ultimul meci n-a fost în stare să dea o pasă de 5 metri. Cred că problema lui Stanciu e mentală. Dacă îl vezi la antrenamente, îţi dai seama imediat că e un jucător foarte talentat. E, totuşi, evident că simte presiunea faptului că e cel mai scump jucător din istoria fotbalului belgian. De asemenea, în România era obişnuit să primească automat mingea. La noi, în echipă mai sunt jucători de valoare şi care au personalitate, astfel că nu primeşte chiar fiecare balon“, a spus potrivit Digi Sport, managerul general al lui Anderlecht, Herman Van Holsbeeck. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”