5 motive pentru care merită să stăm cu ochii pe Simona Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai sunt zece zile până la Turneul Campioanelor de la Singapore, competiţia care reuneşte, în mod normal, cele mai bune opt tenismene ale anului.

Cum Serena Williams s-a retras din toate competiţiile până la sfârşitul acestui an, la Singapore vor ajunge cele mai bune tenismene ale anului în curs de la locul 2 până la locul 9.

Road to Singapore e clasamentul care se întocmeşte separat de ierarhia WTA, şi care ia în calcul doar rezultatele pe anul în curs. Simona Halep, Garbine Muguruza şi Maria Şarapova sunt primele trei jucătoare care şi-au asigurat calificarea la Turneul Campioanelor.

Siteul WTA a alcătuit un top al motivelor pentru care trebuie să stăm cu ochii pe Simona Halep în Singapore:

1. Singapore scoate tot ce e mai bun din ea. Simona a obţinut anul trecut o victorie strălucită în faţa Serenei Williams, în faza grupelor, scor 6-0, 6-2. "Nu am cuvinte să spun cum mă simt, a fost cel mai bun meci al carierei", a afirat Simona după această partidă.

2.  Vorbeşte despre Singapore de la începutul anului. Încă dinainte de a juca primul meci la Shenzen, în startul sezonului, Simona a spus că obiectivul ei principal este calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore.

3. Ţinteşte cel mai mare titlu al carierei Favorită număul unu al Turneului Campioanelor, Simona ar pune mâna pe cel mai însemnat trofeu al carierei dacă se impune în Singapore. Până acum, Indian Wells (categoria Premier Mandatory) este important titlu din palmaresul jucătoarei noastre, dar competiţia asiatică vine imediat după Grand Slamuri.

4. Ar deveni cea mai bună jucătoare a anului pe hard. Simona Halep şi Serena Williams au obţinut în acest sezon trei trofee pe suprafaţa dură. Smona are şansa să o întreacă pe Serena. 

5. Va încerca să scrie istorie pentru România. Anul trecut, Simona Halep a jucat finala Turneului Campioanelor, o premieră pentru o jucătoare din România. Câştigarea competiţiei o va duce cu încă un pas înainte. 

Maria Şarapova, pe punctul de a-şi pierde locul 3 WTA

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor