Whitney, cu „Bodyguard“ la funeralii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sicriul a fost scos din biserică pe acordurile melodiei din „The Bodyguard", „I Will Always Love You"

Kevin Costner, partenerul cântăreţei în „The Bodyguard“, i-a adus un ultim omagiu emoţionant.

Cântăreaţa Whitney Houston a fost înmormântată ieri în oraşul său natal, Newark din statul New Jersey, în acelaşi cimitir în care se odihneşte tatăl ei. Sâmbătă seară, familia, prietenii apropiaţi, dar şi celebrităţi din lumea muzicii, în total 1.500 de oameni, şi-au luat adio de la regretata divă pop, în cadrul unei ceremonii private care a durat aproape patru ore. Printre cei care au asistat la funeralii s-au numărat Oprah Winfrey, Mary J. Blige, Mariah Carey, Forest Whitaker, Spike Lee, Alicia Keys, Kevin Costner şi Stevie Wonder.

„Am fost bună cu adevărat?"

În biserica baptistă decorată cu flori şi baloane, atmosfera a fost relaxată. Unii jurnalişti străini chiar au comentant că slujba ar fi semănat mai degrabă cu o petrecere decât cu o înmormântare, din cauza decorului, a unor discursuri „condimentate" cu mici glume, dar şi scurtelor recitaluri pe care le-au susţinut unii dintre invitaţi.

Pe parcursul serii, oamenii importanţi din viaţa lui Whitney Houston au vorbit emoţionaţi despre regretata artistă. Actorul Kevin Costner, alături de care Houston a jucat în blockbusterul „The Bodyguard", a rostit unul dintre cele mai frumoase discursuri. „Aş vrea să ne oprim lacrimile pentru câteva clipe, şi poate şi furia, ca să ne amintim de miracolul care a fost Whitney", a spus Costner.

Actorul a mărturisit că Houston era o fire sensibilă şi câteodată neîncrezătoare în calităţile ei. „Am fost bună cu adevărat? Sau oamenii sunt doar politicoşi", se întreba cântăreaţa. „Du-te escortată de o armată de îngeri la Tatăl tău ceresc şi, când vei cânta în faţa Lui, nu te teme, vei fi îndeajuns de bună", a mai spus Costner. Producătorul muzical Clive Davis, mentorul lui Houston, şi-a amintit cum artista i-a tăiat răsuflarea când a văzut-o cântând pentru prima oară. „Whitney a fost pur şi simplu unică", a spus Davis. În cadrul ceremoniei au susţinut scurte recitaluri artişti precum Alicia Keys, Stevie Wonder şi R. Kelly.

Fostul soţ, dat afară de la slujbă

Un moment care a umbrit funeraliile a fost acela în care fostul soţ al cântăreţei, Bobby Brown, a încercat să intre în biserică însoţit de nouă persoane, care n-aveau însă invitaţii pentru a asista la slujbă. Brown primise o invitaţie din partea familiei, dar a decis în cele din urmă să plece de la ceremonie. Înainte de a părăsi biserica, Brown a atins sicriul în care se afla fosta lui parteneră şi a plecat. După terminarea ceremoniei religioase, sicriul a fost scos din biserică pe acordurile melodiei din „The Bodyguard", „I Will Always Love You".

Whitney Houston s-a stins din viaţă pe 11 februarie, la 48 de ani, şi a fost găsită în cada camerei ei de hotel din Beverly Hills. Deşi rezultatele autopsiei vor fi făcute publice peste câteva săptămâni, diva ar fi încetat din viaţă după ce ar fi consumat un cocktail de medicamente şi alcool.

"Aş vrea să ne oprim lacrimile pentru câteva clipe, ca să ne amintim de miracolul care a fost Whitney. "
Kevin Costner
actor

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea