VIDEO Tom Cruise şi John Travolta, printre miile de adepţi ai Bisericii Scientologice, prezenţi la inaugurarea catedralei Flag Building

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cruise, Travolta şi soţia acestuia, Kelly Preston, au fost prezenţi la deschiderea oficială a catedralei Flag Building din Florida, un monument de milioane de dolari construit în 15 ani, potrivit „Tampa Bay Times“.

Actorul din „Misiune Imposibilă“ şi cel din „Faţă în faţă“ au ocupat primele rânduri la ceremonia prezidată de liderul bisericii, David Miscavige. Flag Building, o investiţie de milioane de dolari ce s-a construit în aproximativ 15 ani, va găzdui desfăşurarea programului scientologic „Super Power“.

Dezvoltat în anii '70, programul are rolul de ˜„a forma o nouă lume“. „Super Power constă într-o serie de procese de consiliere spirituală, pentru ca o persoană să-şi exerseze puterea decizională şi să-şi sporească abilităţile“, a declarat purtătorul de cuvânt al bisericii, Ben Shaw, pentru „Daily Mail“.

La eveniment au avut acces doar adepţii acestei credinţe, însă elicopterele au surprins mulţimea estimată la 10.000 de oameni.

John Travolta a recunoscut că scientologia este un stil de viaţă pentru el, iar Tom Cruise a divorţat anul trecut de Katie Holmes şi nu şi-a mai văzut fetiţa câteva luni bune, din cauza credinţei. 

 
 Monumentul dedicat scientologiei. FOTO AFP

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model