VIDEO Orlando Bloom, încercare eşuată de a-l lovi pe Justin Bieber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orlando Bloom şi Justin Bieber s-au răfuit pe seama unui conflict din trecut FOTO Reuters

Orlando Bloom şi Justin Bieber au avut o altercaţie în faţa unui restaurant din Ibiza, în urma căreia actorul britanic a încercat să îl lovească pe canadian. Motivul? Reglarea unor conturi din trecut. Bloom şi-a amintit că Bieber s-a întâlnit cu Miranda Kerr, fosta lui soţie, în timp ce aceştia formau un cuplu.

Actorul britanic Orlando Bloom a încercat să îl lovească pe cântăreţul canadian Justin Bieber, cei doi întâlnindu-se într-un club din Ibiza, scrie „ABC News“. Martorii prezenţi în timpul incidentului spun că actorul cunoscut pentru rolul din franciza „Stăpânul Inelelor“ a încercat să îl lovească pe muzician însă nu a reuşit. Bieber nu a reacţionat şi, potrivit martorilor oculari, mulţimea l-a aplaudat în timp ce a plecat. Incindentul a avut loc în faţa restaurantului Cipriani, local frecventat de vedete precum Lindsay Lohan, Paris Hilton şi Puff Daddy.

Agenţii celor două vedete au refuzat să ofere informaţii cu care să clarifice incidentul, însă o persoană prezentă la faţa locului a confirmat, pentru „Daily Mail“, faptul că cei doi au avut ceva de împărţit. „Justin a fost cordial şi totul era bine. Dar apoi Orlando a fost deranjat când l-a văzut pe Justin. El s-a ferit şi astfel Orlando a ratat. Oamenii au intervenit, au fost câteva împingeri minore şi apoi au fost despărţiţi. Justin a mai rămas pentru o perioadă“, a declarat pentru „Daily Mail“ martorul ocular.

Publicaţia „TMZ“ scrie că Orlando Bloom a început să fie violent după ce canadianul l-ar fi jignit. Răfuiala pare a fi una menită să regleze conturi din trecut, după ce în presă a circulat zvonul potrivit căruia Miranda Kerr, fosta soţie a lui Bloom, s-ar fi întâlnit cu Justin Bieber, după un show marca Victoria Secret din 2012, totul în timp ce artista încă forma un cuplu cu actorul britanic. În încercarea de a-l irita mai tare pe Orlando Bloom, Bieber a publicat o fotografie cu Miranda Kerr în costum de baie şi a asociat imaginii simbolul unei coroane, arată Mediafax.

Parcă încercând să reamintească de acest lucru, imediat după incident, Bieber a postat pe contul său de Instagram o poză cu fosta soţie a lui Orlando Bloom, dar pe care a şters-o la scurt timp. Pe de altă parte, Orlando a fost fotografiat în luna aprilie, la o petrecere, alături de Selena Gomez, fosta iubită a cântăreţului Justin Bieber.

Unfortunately your browser does not support IFrames.

Orlando Bloom va putea fi văzut pe marile ecrane la sfârşitul acestui an în cel de-al treilea film din trilogia „Hobbitul“.

Justin Bieber, în vârstă de 20 de ani, a copilărit în oraşul Stratford din provincia canadiană Ontario, dar în prezent locuieşte în Statele Unite ale Americii. Artistul canadian a câştigat patru American Music Awards în 2010. Albumul său de debut, intitulat „My World 2.0“, s-a vândut în aproape două milioane de exemplare numai în Statele Unite ale Americii. Bieber s-a situat pe locul al treilea în topul celor mai influente persoane realizat de revista Forbes în anul 2012.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție