VIDEO Jon Brookes, toboşarul trupei The Charlatans, a murit la vârsta de 44 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jon Brookes, toboşarul trupei The Charlatans, a murit marţi dimineaţă, la vârsta de 44 de ani, din cauza unei tumori cerebrale.

Potrivit BBC, muzicianul britanic a suferit o criză de convulsii cerebrale în 2010, în timp ce se afla în turneu alături de colegii săi şi, de atunci, a urmat un tratament împotriva unei tumori cerebrale.

Deşi a fost internat în repetate rânduri şi a suportat mai multe intervenţii chirurgicale, artistul a continuat să lucreze în această vară alături de trupa The Charlatans pentru noul album. Muzicianul a murit marţi dimineaţă, la spital, în prezenţa membrilor familiei sale, potrivit music-news.com.

Tim Burgess, solistul The Charlatans, a postat un mesaj pe Twitter în care a spus că toţi membrii grupului se simt "devastaţi" din cauza acestei veşti şi au transmis mesaje de condoleanţe familiei îndoliate.

Jon Brookes a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală după ce a leşinat în timpul unui concert pe care grupul The Charlatans l-a susţinut în oraşul american Philadelphia în 2010. Formaţia britanică şi-a anulat atunci întregul turneu. În iulie 2013, Jon Brookes a suportat o nouă intervenţie chirurgicală pe creier.

Jon Brookes, originar din comitatul Staffordshire, a fost membru fondator al trupei The Charlatans, ce datează din 1989.

The Charlatans a avut 22 de piese care au intrat în Top 40 din Marea Britanie, iar printre cele mai cunoscute piese ale grupului se numără titluri precum "The Only One I Knew", "Can't Get Out Of Bed" şi "One To Another".

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple