VIDEO Caramitru: Bună seara, iubito, te aştept cu 10.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul solicită despăgubiri pentru că nu i s-a cerut acordul pentru includerea unei piese în care el recită o poezie pe albumul Loredanei Groza scos în anul 2007. Ion Caramitru cere, în instanţă, de la două case de producţie, daune de 40.000 de lei pentru folosirea piesei „Bună seara, iubito!“ într-un album al interpretei Loredana Groza.

„Bună seara, iubito! Te-aştept ca din cer/ Să-mi aduci continente de palid mister!"- sunt versurile pe care le recita Ion Caramitru în melodia „Bună seara, iubito!", interpretată de Loredana Groza. Melodia „Bună seara, iubito!" (compozitor Adrian Enache, versuri Lucian Avramescu) a fost lansată în anul 1988, fiind cântată de Loredana Groza, iar versurile sunt recitate de Ion Caramitru. După 22 de ani de la succesul muzical, Caramitru cere judecătorilor să-i fie recunoscute drepturile patrimoniale asupra acestei melodii, în calitate de artist-interpret al piesei. El mai cere instanţei să oblige două case de producţie, Mediapro Music and Events (MME) şi Electrecord, la plata unor daune materiale de 30.000 de lei pentru includerea acestei piese, fără acordul lui, pe albumul „Loredana-My love" (2007). Actorul susţine că a fost prejudiciat atunci când numele său a apărut pe coperta CD-ului şi cere, în plus, MME daune morale evaluate la 10.000 de lei. În total, Ion Caramitru vrea aproximativ 10.000 de euro.

Sămânţa de scandal

Ion Caramitru a povestit judecătorilor, în cererea de chemare în judecată, că această piesă a avut un succes imediat, chiar de la lansare, „fiind şi astăzi un reper al muzicii uşoare româneşti, un cântec uşor de recunoscut de generaţii". „Notorietatea de care se bucură această piesă a determinat includerea ei, la 20 de ani de la apariţie, pe diverse albume sau compilaţii muzicale. De asemenea, nu doar piesa, ca şi creaţie muzicală, se bucură de notorietate, dar şi faptul că vocile aparţin interpretei, Loredana Groza, şi mie, actorului Ion Caramitru", arată acesta.

Caramitru a explicat că în 2007, MME (denumită la acel moment Compania de Radio Pro) a lansat pe piaţă albumul „Loredana - My love", iar această piesa era a doua melodie de pe acest CD, purtând menţiunea „featuring Ion Caramitru". „Nu am fost înştiinţat de lansarea acestui album pe care era şi prestaţia mea şi nici nu am primit vreo remuneraţie din sumele obţinute în urma comercializării albumului", a susţinut Caramitru.

Actorul a explicat judecătorilor că „numele Ion Caramitru este unul important în mediul cultural românesc şi am fost ales în mod special de creatorul piesei «Bună seara, iubito!» pentru a recita în cuprinsul acestei piese, întrucât acesta a considerat că prezenţa mea reprezintă o contribuţie importantă la succesul melodiei". „Astfel, fiind de notorietate faptul că vocea masculină din cadrul piesei îmi aparţine, se poate considera că pârâta MME s-a folosit în mod abuziv de prestigiul meu, fără a-mi recunoaşte vreodată drepturile ce mi se cuvin", a acuzat Caramitru.

Oferta de 1.000 de euro, refuzată

Casa de discuri MME a cerut instanţei respingerea cererii lui Caramitru ca neîntemeiată. Motivul: producătorul piesei este casa „Electrecord", care şi-a asumat responsabilitatea organizării şi finanţării primei înregistrări, în anul 1988, şi se prezumă că actorul a cedat drepturile sale de interpret atunci.
„Subscrisa a reprodus şi distribuit acest album în baza contractelor de cesiune nr. 5/25.01.2007, încheiat cu Enache Adrian, şi nr. 6/25.01.2007- încheiat cu SC Loredana Unlimited SRL", se apără MME.

Casa de producţie mai arată că ar fi vrut să-i dea iniţial lui Caramitru 500 de euro, cu titlu de remuneraţie, iar ulterior a dublat această ofertă la 1.000 de euro, „o sumă mare faţă de preţurile practicate pe piaţă şi faţă de contribuţia redusă a reclamantului la albumul „Loredana - My love".

Actorul a refuzat aceste oferte şi s-a adresat Tribunalului Bucureşti. MME arată că prin reproducerea numelui Ion Caramitru pe coperta albumului nu s-a adus actorului niciun prejudiciu şi cere respingerea cererii de acordare a daunelor morale.

Electrecord: „Drepturile, cumpărate în 1987"

Electrecord cere respingerea, ca nefondată, a procesului lui Caramitru, deoarece acţiunea acestuia ar fi neclară. „Societatea noastră a încheiat, la 18 noiembrie 1987, un contract de cesiune de drepturi conexe cu reclamantul, cu privire la două piese în care acesta, ca actor, recita unele versuri, «Toate femeile» şi «Bună seara, iubito!». În măsura în care există un contract, prin care Electrecord l-a remunerat pe Ion Caramitru, solicitarea reclamantului devine lipsită de obiect". La termenul de judecată de la 9 septembrie 2010, Caramitru a cerut soluţionarea amiabială a cererii, eventual prin procedura medierii.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”